În prag de nou an școlar, România are cei mai mulți elevi la un singur învățător din Uniunea Europeană.
România se află pe primul loc în Europa la numărul de elevi repartizați unui învățător sau profesor pentru învățământul primar, potrivit datelor de la Eurostat. Legea reduce numărul de elevi dintr-o clasă, dar nu se poate aplica din lipsa spațiilor.
Dacă în 2017, țara noastră se afla pe locul doi, cu un număr de 19,5 elevi la un învățător, situându-se după Franța- care avea 19,6 elevi per învățător, în 2019 România se clasează pe primul loc cu o medie de 19,4. În timp ce celelalte țări au reușit să reducă numărul de elevi alocați unui profesor, țara noastră l-a menținut.
Comparativ, celelalte țări au reușit să micșoreze numărul de elevi alocați unui profesor din învățământul primar. Grecia are cei mai puțini elevi alocați unui profesor , respectiv 8,7. Luxemburgul se află și el în partea de jos a clasamentului cu 9 elevi alocați, la fel și Polonia cu 9,6. Dacă în 2017, Franța era în fruntea clasamentului european cu cel mai mare raport elev-profesori , acesta fiind de 19, 6, iată că în 2019 a coborât la 18.8.
În România, unul dintre motive ar putea fi Acela că profesia de cadru didactic este puțin atractivă în România, un procent 40,9 % dintre profesori consideră că meseria lor nu este apreciată de societate.
Învățământul din România are de anul trecut o nouă lege 185/2020 prin care numărul de elevi de la clasă trebuie să scadă. Ar trebui să avem 25 de elevi în clasă la învățământul primar, 29 de elevi în clasele de gimnaziu, 26 de elevi în clasa a IX-a și maximum 33 de elevi în celelalte clase de liceu. Ministerul Educației susține că a luat măsuri pentru reducerea numărului de elevi, dar pentru grădiniță. În luna august 2021, Sorin Cîmpeanu a propus și trecut prin Guvern o hotărâre pentru angajarea unui număr de 3.500 educatori pentru că în acest an școlar se deschid 39 de grădinițe noi. În total, există 286.550 de posturi în acest moment în învăţământul preuniversitar.