Acoperișul unui bloc din Șimleul Silvaniei a fost cuprins de flăcări, iar pompierii s-au luptat cu focul aproape 2 ore. Locatarii, printre care și 4 copii, au fost imediat evacuați de salvatori, pentru că focul amenința să se extindă la apartamentele din bloc.
Un incendiu violent a avut loc la un bloc de locuințe din Șimleu Silvaniei. Alarma s-a dat în jurul orei 7:30 dimineața. Flăcările erau vizibile de la mare distanță, iar mai mulți jandarmi și pompieri care se aflau în zonă au intervenit rapid și i-au ajutat pe oameni să părăsească imobilul.
În total, 14 adulți și 4 copii, printre care și o persoană imobilizată la pat, au fost scoși în siguranță din clădire. 7 autospeciale au ajuns la fața locului și zeci de pompieri s-au luptat cu flăcările aproape 2 ore.
Salvatorii au rămas în zonă pe parcursul zilei pentru a se asigura că nu mai există niciun focar. Două apartamente de la ultimul etaj al imobilului, dar și acoperișul pe o suprafață de 130 metri pătrați au fost afectate.
Autoritățile au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă și încearcă să stabilească cauza de la care a pornit incendiul.