Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anuunțat că încep plățile pentru Programul Tomata. Toți fermierii eligibili vor primi 3.000 de euro/1000 mp cultivați cu tomate în spații protejate.
Încep plățile pentru Programul Tomata, iar fermierii eligibili vor primi 3.000 de euro/1000 mp cultivați cu tomate în spații protejate. Până la finalul săptămânii, banii vor fi viraţi către Direcţiile Agricole Judeţene pentru a fi distribuiţi în conturile beneficiarilor.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a arătat că aşa cum a promis fermierilor, a suplimentat bugetul acestui program pentru a se asigura că toţi beneficiarii eligibili vor primi sumele cuvenite. În acest program sunt înscrişi un număr de 22.088 beneficiari.
„Continuăm şi îmbunătăţim Programul de cultivare a legumelor în spaţii protejate. Avem alocată în PNS suma de 170 de milioane de euro destinaţi tinerilor fermieri, sume care pot fi folosite pentru dezvoltarea sistemelor de încălzire în sere şi solarii. Îi ajutăm pe fermierii noştri să producă legume româneşti tot timpul anului, să limităm cât mai mult din importuri şi să aducem pe mesele românilor cât mai multe produse româneşti”, a scris acesta pe pagina de socializare.
Legislația pentru Tomata 2023 a fost adoptată la finele anului 2022. În data de 29 decembrie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial, nr. 1273, Hotărârea de Guvern nr. 1569/2022 privind aprobarea programului de susținere a producției de tomate în spații protejate pentru anul 2023.
Conform Programului, valoarea totală a ajutoarelor care se acordă unei întreprinderi nu poate depăși suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii de înscriere în program, și în cele două exerciții financiare precedente, conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol.
Ministrul Florin Barbu vrea să oprească importurile de legume și îndeamnă la folosirea produselor autohtone.
„Îi ajutăm pe fermierii noștri să producă legume românești tot timpul anului, să limităm cât mai mult din importuri și să aducem pe mesele românilor cât mai multe produse românești”, a precizat Barbu.