Două dosare penale au fost deschise de către polițiști unor bărbați care au ignorat codul rutier, punând în pericol participanții la trafic.
Conducerea unui tractor urmat de o remorcă artizanală, dar și conducerea fără permis corespunzător categoriei au fost infracțiunile pentru care polițiștii sălăjeni au întocmit dosare penale. Inspectorul de poliție Ioana Rus, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, ne-a declarat:
”La data de 29 octombrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul poliției Orașului Șimleu Silvaniei au întocmit dosar penal, unui bărbat din comuna Măeriște, pentru conducerea unui tractor și tractarea unei remorci neînmatriculate/neînregistrate.
Bărbatul, de 57 de ani, a fost identificat în trafic, la data de 29 octombrie, ora 18:45, în timp ce conducea ansamblul de vehicule, pe Drumul Județean 108F, între localitățile Mălădia și Măeriște.
Din verificările polițiștilor a reieșit faptul că, atât tractorul condus, cât și remorca confecționată artizanal, erau neînmatriculate sau înregistrate.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente.
La data de 29 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au întocmit dosar penal pentru conducerea unui ansamblu de vehicule, având permis necorespunzător categoriei.
Ansamblul de vehicule a fost oprit în trafic, pe Drumul Județean 108A, în localitatea Aluniș, județul Sălaj, iar la volan a fost identificat un tânăr de 20 de ani, din județul Bistrița-Năsăud.
La verificarea documentelor celor două vehicule, polițiștii au constatat că masa totală maximă autorizată a ansamblului condus, depășea 4.250 de kg, iar conducătorul auto deținea permis de conducere doar pentru categoria B.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis (permis necorespunzător categoriei), faptă prevăzută de art.335 alin.2 din Codul penal.”