Intrarea Maicii Domnului in Biserica este praznuita pe 21 noiembrie. Aceasta sarbatoare este cunoscuta in popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia.
Parintii Maicii Domnului sunt Sfintii Ioachim si Ana. Lipsiti de copii, dar cu credinta in Dumnezeu, L-au rugat pe Dumnezeu sa le daruiasca cinstea de a fi parinti, fagaduind ca daca vor avea un copil, il vor duce la templu si il vor inchina Lui. Un inger le vesteste ca vor avea o fata pe care o vor numi Maria. Sfintii Ioachim si Ana nu au uitat de promisiunea facuta lui Dumnezeu si la trei ani de la nasterea Maicii Domnului au dus-o pe fiica lor la templu.
Aici a fost intampinata de marele preot Zaharia, tatal Sfântului Ioan Botezatorul, care a dus-o in cea mai sfanta incapere din acest loc, in Sfanta Sfintelor, unde a stat pana la varsta de 15 ani. A fost condusa in acel loc sfant, pentru ca ea insasi avea sa devina „Sfanta Sfintelor” lui Dumnezeu, salas a lui Dumnezeu-Cuvantul. Din ea, Cel Necuprins, Cel Vesnic, avea sa ia trup, sa Se faca cuprins in pantecele ei.
Nu este de ajuns sa stim ca Fecioara Maria a fost dusa la Templu si a stat pana la varsta de 15 ani. Important este sa patrundem in intelesul profund al evenimentului istoric si sa descoperim ca prezenta ei in Sfanta Sfintelor, e roditoare: face ca Fiul lui Dumnezeu sa Se nasca din ea. Deci, Hristos Se va naste, va muri si va invia tainic cu tot omul care vietuieste in Biserica.
In aceasta zi, copiii pun crengi de mar in vase cu apa. Acestea, tinute in lumina si caldura, inmuguresc si infloresc, si sunt folosite in noaptea de Anul Nou drept sorcove. Sa nu uitam ca in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, margaritar.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică este prima zi din postul Crăciunului în care este dezlegare la pește. Următoarea zi este pe 22 noiembrie.
Credința populară spune că de Intrarea Maicii Domnului în Biserică, ca și de Crăciun, cerurile se deschid, iar oamenii pot înțelege graiul animalelor.
Este momentul în care credincioșii se roagă pentru împlinirea celei mai mari dorințe din viața lor. La țară, fetele care vor să-și afle ursitul merg la fântâna din sat cu o lumânare albă. La cântatul cocoşului, fiecare fată aprinde lumânarea aşezată pe marginea fântânii şi priveşte în fântână. Pe luciul apei, fata care împlineşte ritualul are șansa să vadă chipul ursitului ei.
Credincioșii optează pentru bucate de post și preparate din peşte, care sunt aduse înainte la biserică pentru a fi sfințite. Aceste ofrande sunt împărţite copiilor şi săracilor.
În ziua praznicului, la biserică se fac pomeniri pentru cei care au murit în condiţii suspecte, înecaţi şi fără lumânare. În memoria acestora se împart pachete cu peşte, cu fructe şi lumânări sau o candelă. În anumite localităţi din nordul ţării, pentru cei care au murit fără lumină, se dau de pomană plăcinte cu dovleac şi câte o lumânare albă, pentru că, potrivit tradiţiei, lumânarea albă, dincolo de ultimul hotar al vieţii, nu se stinge niciodată.
