Un bărbat de 52 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins că vâna ilegal fazani. Totul s-a petrecut duminică, 16 februarie, în jurul orei 15.00, când un echipaj de jandarmerie ce executa o misiune pe raza localității Marca a auzit mai multe focuri de armă.
"Deplasându-se pe direcția zgomotului, la câteva sute de metri distanță, jandarmii au depistat o persoană având asupra sa o armă de vânătoare și trei fazani împușcați. În urma verificărilor s-a stabilit că posesorul armei, un bărbat de 52 ani, a practicat vânătoarea fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare şi fără a avea permis de port armă letală", se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei sălăjene.
Oamenii legii au întocmit acte de constatare privind săvârșirea infracțiunilor de uz de armă fără drept, respectiv practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv.
"Persoana suspectă, arma de vânătoare, muniția, vânatul și actele de constatare au fost predate reprezentantului Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ. Sălaj, pentru continuarea cercetărilor", mai precizează sursa citată.