Vineri, 8 decembrie 2023, de la ora 13, în Sala „Porolissum” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj va avea loc lansarea volumului „Destinul unei vieţi zbuciumate” de Ileana Graţiana Pop. Cartea de memorii a meşterului şi rapsodului popular a apărut în colecţia „Memoria” a Editurii „Caiete Silvane”, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj.
„Această carte este o poveste reală de viaţă. Cititorule de azi şi de mâine, deschide-o cu încredere! Te vei plimba, măcar cu ochii minţii, printr-o lume în care dragostea faţă de adevăratele valori şi credinţe ale omului din popor te vor lua de mână şi-ţi vor alina dorurile, îţi vor alimenta nădejdile de la un izvor de apă vie şi mereu proaspătă. Vei înţelege că nu «a cere», ci «a dărui» este verbul care îţi poate lumina calea, că nu pasivitatea şi aşteptarea, ci neodihna minţii şi a mâinilor, acţiunea permanentă spre a crea comori de zestre românească, traiul în mijlocul oamenilor, ajutându-i sau învăţându-i meşteşugul sau cântecul, au puterea de a te menţine drept şi senin pe calea vieţii tale, fiind un învingător. Ileana Graţiana Pop este şi va rămâne un model şi un îndemn spre dragoste, frumuseţe, autenticitate, dăruire, voinţă şi izbândă! Vă recomandăm să citiţi cu sufletul această destăinuire, făcută cu drag, pentru a rămâne mărturie despre un om ce şi-a înnobilat satul natal, Ciumărna, judeţul Sălaj şi întreg neamul românesc.” (Florica Pop)
Născută la 1 iunie 1943, în satul Ciumărna, județul Sălaj, Ileana Graţiana Pop este promotor şi susţinător al culturii şi tradiţiei populare sălăjene și membră în cadrul Academiei Artelor Tradiţionale din România şi în Asociaţia Meşterilor Populari.
„Caiete Silvane”, revista și editura Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului Județean Sălaj.
www.culturasalaj.ro
www.caietesilvane.ro
www.edituracaietesilvane.ro