Legea executării silite a fost retrimisă Parlamentului de președintele României, Nicușor Dan, pentru reexaminare, după ce actul normativ a ajuns la promulgare la finalul anului 2025. Șeful statului invocă proceduri insuficient clarificate și riscuri juridice care pot afecta funcționarea corectă a justiției și drepturile părților implicate în executarea silită.
Demersul de solicitare a reexaminării legii executării silite a fost realizat în baza articolului 77 alineatul (2) din Constituție și a fost transmis oficial președintelui Senatului, instituția care coordonează procedura parlamentară în acest caz.
Actul normativ a fost înaintat spre promulgare la data de 29 decembrie 2025 și are ca obiect modificarea procedurii de încuviințare a executării silite, un mecanism esențial în punerea în aplicare a titlurilor executorii. În documentul trimis Parlamentului, șeful statului subliniază explicit că intervenția legislativă vizează:
„Modificarea art. 666 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care se referă la procedura de încuviințare a executării silite”.
Deși președintele nu contestă oportunitatea unei revizuiri legislative în acest domeniu, acesta atrage atenția asupra modului concret în care a fost formulat noul text. În cererea de reexaminare se arată că:
„Prin modul de redactare, noua soluție legislativă prezintă unele omisiuni și necorelări – ce pot fi apreciate chiar ca veritabile nerespectări ale exigențelor constituționale ale statului de drept – motiv pentru care se impune reanalizarea acesteia de către Parlament”.
Din această examinare rezultă, potrivit documentului, că Legea executării silite, în forma actuală, „este neclară și apare ca fiind incompletă” în raport cu articolul 632 alineatul (2) din Codul de procedură civilă, care enumeră limitativ categoriile de titluri executorii.
Șeful statului explică faptul că, potrivit cadrului legal în vigoare, hotărârile judecătorești nu reprezintă singura categorie de titluri executorii, alături de acestea existând și alte înscrisuri prevăzute expres de lege. Mai mult, chiar în interiorul categoriei hotărârilor judecătorești, legislația face distincții clare între hotărâri executorii, hotărâri cu executare provizorie și hotărâri definitive.
În acest context, documentul prezidențial subliniază că nu orice hotărâre judecătorească poate fi pusă imediat în executare.
„Nu toate hotărârile judecătorești sunt definitive și executorii de la data pronunțării, astfel încât să poată fi încuviințată executarea silită, ci devin definitive și pot constitui titlu executoriu la un moment ulterior momentului pronunțării”.
Un alt punct major de critică vizează modul în care noua reglementare tratează diferit hotărârile judecătorești față de celelalte titluri executorii. Președintele observă că Legea executării silite pare să se îndepărteze de procedura unitară existentă până acum, fără a oferi însă un cadru normativ complet și coerent.
„Încuviințarea executării silite a hotărârilor judecătorești neexecutorii la momentul pronunțării rămâne, astfel, nereglementată”, avertizează președintele, arătând că lacuna este accentuată și de eliminarea referirilor la „hotărâre” din alineatul (6) al aceluiași articol.
În situația în care legiuitorul optează pentru menținerea unui regim diferențiat, președintele solicită introducerea unor norme „clare, concise și previzibile”, care să stabilească fără echivoc competențele instanțelor, termenele procedurale, inițiativa procedurii și căile de atac.
În forma transmisă la promulgare, se arată în cerere, legea „nu întrunește aceste exigențe”, fiind de natură „a pune în discuție, inclusiv respectarea art. 21, art. 124 și art. 126 din Constituție, precum și a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului”.
O critică distinctă este formulată în legătură cu sintagma potrivit căreia „executorul judecătoresc admite cererea de încuviințare”, formulare care, în opinia președintelui, sugerează că executorul ar putea decide asupra legalității și temeiniciei executării silite. Această abordare este considerată incompatibilă cu jurisprudența Curții Constituționale, care impune control judecătoresc asupra declanșării executării silite.
Totodată, șeful statului semnalează și existența unor trimiteri fără obiect în textul legii, în special la alineatul (9), unde se face referire la o încheiere a executorului judecătoresc prevăzută de alineatul (2), deși acesta nu mai reglementează o asemenea competență.
În aceste condiții:
„Posibilitatea formulării contestației la executare apare ca lipsită de obiect”, potrivit documentului transmis Parlamentului.
