Dezinteres pentru vaccinarea împotriva COVID-19 în județul Sălaj. Mai puțin de jumătate dintre cadrele didactice din județul Sălaj şi-au exprimat intenția de a se vaccina, potrivit unei evaluări efectuate la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj.
Mai puțin 50% din cadrele didactice ale din județul Sălaj au răspuns afirmativ privind disponibilitatea vaccinării împotriva COVID-19. Cu toate acestea, șeful Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, Vasile Bulgărean, este încrezător că în perioada următoare, numărul celor pro-vaccinare va crește.
Inspectorul școlar general a mai spus că Ministerul Educației a trimis tuturor inspectoratelor școlare din țară o solicitare privind desemnarea de persoane care să se ocupe de înregistrarea cadrelor didactice pe platforma pentru înscrierea la vaccinare.
Ministerul Educației a solicitat celor care fac programările să asigure prioritate la vaccinare unor categorii de cadre didactice. Este vorba despre angajații din învățământul preșcolar (unde nu este obligatoriu portul măștii de către copii) și cadrele didactice care lucrează nemijlocit cu elevii și angajații unităților de învățământ preuniversitar care urmează să funcționeze cu prezența fizică începând cu data de 8 februarie 2021.
La nivel național, aproape 168.000 de lucrători din sistemul de învăţământ şi-au declarat disponibilitatea de vaccinare până la data de 15 ianuarie. La nivelul învăţământului preuniversitar, sunt pentru vaccinare 45% din totalul de circa 290.000 de angajați, în timp ce în sistemul de învăţământ universitar, procentul privind disponibilitatea de vaccinare este de 59,64%, raportat la totalul de aproximativ 51.000 de angajați.