Slovacia a produs marea surpriză în Grupa E, de la Euro 2024, învingând favorita Belgia cu scorul de 1-0, într-un meci disputat la Frankfurt. Din această grupă face parte și România.
Cel de-al doilea joc al Grupei E a venit cu un scor neașteptat. : Slovacia a învins cu 1-0 Belgia.
Slovacia a produs marea surpriză în Grupa E, de la Euro 2024, din care face parte și România, învingând favorita Belgia cu scorul de 1-0, într-un meci disputat la Frankfurt.
Meciul de pe Frankfurt Arena a început într-o atmosferă incendiară, cu galeriile celor două echipe încurajându-și gălăgios favoriții. Belgia, considerată favorita grupei , pornea cu prima șansă și părea că își respectă statutul de favorită în primele minute. A intrat tare pe teren și a amenințat imediat poarta lui Dubravka.
În minutul 3, Lukaku a fost găsit în centrul careului și a reluat spre poartă, dar portarul Slovaciei a respins. Trei minute mai târziu, cei doi s-au duelat din nou. Lukaku a scăpat singur spre poartă, dar Dubravka a ieșit la marginea careului și l-a forțat pe atacant să-și facă mingea prea lung, în lateral. Balonul a ajuns la Trossard, care, deși putea șuta, a preferat să centreze, iar Dubravka a reținut.
În minutul 7, Slovacia a dat lovitura după o greșeală a belgienilor. După o aruncare de la margine, Doku, din colțul terenului, a trimis mingea aiurea în centrul careului propriu, de unde Kucka a șutat. Portarul Casteels a respins în lateral, iar Ivan Schranz a marcat din prima, cu un șut la colțul scurt.
După gol, Slovacia a controlat jocul. Elevii lui Francesco Calzona nu s-au speriat de avantaj. Au continuat să-și facă jocul, au evoluat dezinvolt și aproape au făcut 2-0 în minutul 40, dar șutul din voleu al lui Lukas Haraslin, de la 14 metri, a fost respins în corner.
Până la finalul primei reprize, Belgia și-a mai ridicat fanii în picioare doar o dată. În minutul 41, Lukaku a fost angajat în adâncime, a preluat în careu, dar nu a mai putut șuta. Finalul celor 45 de minute a însemnat startul aplauzelor din partea fanilor slovaci și un cor de huiduieli din partea belgiană.
De la vestiare, jucătorii belgieni au ieșit total schimbați și au jucat în startul reprizei secunde așa cum se așteptau fanii: acțiuni în viteză, pase, driblinguri și ocazii. Totuși, în primele minute ale părții secunde, belgienii au fost mereu blocați în ultimul moment. Fie de Dubravka, care a respins șuturile lui Lukaku (54) și Trossard (59), fie de VAR, care în minutul 56 a anulat pentru ofsaid golul lui Lukaku, validat inițial, fie de Hancko, care a scos de pe linie (63) șutul lui Bakayoko. În acest timp, Slovacia nu mai exista în atac.
După o cascadă de ocazii ale Belgiei, Slovacia a reușit să echilibreze jocul. A reușit să mai țină de minge, iar Dubravka s-a bucurat de câteva minute de liniște.
Ultimele 10 minute nu au adus o presiune uriașă din partea Belgiei. Jucătorii lui Tedesco au părut lipsiți de idei în atac, iar de la poarta slovacilor a fost pericol doar o dată, în minutul 86. Openda a avut o acțiune personală pe bandă, de unde a centrat perfect. Lukaku a trimis în poartă din mijlocul careului, dar s-a repetat scenariul de mai devreme. Golul, deși validat inițial, a fost anulat de VAR pentru un henț comis de Openda.
Clasamentul Grupei E arată astfel: 1 -România ; 2- Slovacia ; 3- Belgia ; 4-Ucraina