Anul acesta, Paștele ortodox va fi sărbătorit pe 16 aprilie, iar cel catolic cu o săptămână mai devreme, pe 9 aprilie. Crescătorii de oi estimează că în 2023 prețul mieilor de Paști va crește comparativ cu 2022. Vor fi prețuri mari atât pentru animalele vândute vii, cât și pentru cele vândute la carcasă.
În ultimul an, traiul în România s-a scumpit foarte mult, iar alimentele au cunoscut cele mai mari creșteri de prețuri. Specialiștii susțin că ar trebui să ne așteptăm la același lucru și în cazul mielului pentru masa de Paște. Faţă de anul trecut, românii se vor vedea nevoiţi să plătească cu cel puţin 30% mai mult pe carnea de miel pe care o vor aşeza pe masa de Paşte.
Acum un an, preţul la poarta fermei pentru mieii sacrificaţi era de 30-35 de lei pentru un kilogram, însă anul acesta ne putem aştepta, din păcate, la tarife de 40-45 de lei/kilogram.
Aşadar, cine va dori să cumpere un miel de 15 kilograme, va trebui să scoată din buzunar între 600 şi 675 de lei.
În urmă cu doi ani, tot în criză fiind, datele statistice arătau că în România existau aproximativ 10 milioane de oi în decembrie 2021, conform datelor Eurostat. În același an, după doi ani de creștere, s-a înregistrat un declin semnificativ pe piața românească a cărnii de miel și oaie, când valoarea acesteia a scăzut cu -5,1%, conform Idexbox, iar livrările peste hotare de carne de miel și de oaie au scăzut cu -31,8%.
Anul următor datele arătau o creștere semnificativă, iar la nivel european, România a ocupat unul din primele cinci locuri la creșterea de ovine și caprine în UE. Dar, deși se numără printre primii 5 crescători de ovine și caprine din UE, România nu se află în top în ceea ce privește producția de carne.
Principala piață de export pentru animalele românești a fost Iordania, cu peste 1.000.000 de animale, aproximativ jumătate dintre acestea fiind reprezentate de ovine și caprine. Alte piețe importante au fost Arabia Saudită, Grecia, Italia și Bulgaria.
Conform fermierilor, carnea de miel s-a scumpit cu cel puțin 30% în acest an, și totul pe fondul crizei generalizate, a costurilor mari la energie, gaze și combustibi, precum și pe fondul decizia fabricilor de producție de a micșora prețul de achiziție oferit fermierilor.
Dacă anul trecut plăteam cam 35 de lei pentru un kilogram de carne, astăzi aflăm cât costă un miel de Paște în 2023, și anume undeva la 45 de lei, iar dacă te gândești să cumperi mai mult, află că pentru 15 kg de carne scoți din buzunar aproximativ 675 de lei în 2023.
Criza accentuată, costurile mari și lipsa subvențiilor din partea statului în zona de ferme de animale, deși s-au anunțat alocarea unor sume, a dus la aceste creșteri exponențiale a prețurilor, iar dacă acum plătim 45 de lei pe kilogramul de carne de miel, în apropierea zilei de Paște vom plăti cu siguranță mai mult.