Autovehiculele destinate controlului traficului care utilizează dispozitive destinate măsurării vitezei vor fi poziţionate vizibil şi vor prezenta înscrisurile şi însemnele distinctive ale Poliţiei Rutiere, prevede un proiect de lege.
Mașinile cu radar ale poliției vor fi poziţionate vizibil şi vor prezenta înscrisurile şi însemnele distinctive ale Poliţiei Rutiere. Propunerea legislativă a primit marţi raport favorabil, cu patru abţineri, din partea Comisiei de industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor.
Potrivit proiectului, adoptat tacit de Senat, se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive, de către poliţişti care nu poartă uniforme cu înscrisuri şi însemne distinctive ale Poliţiei Rutiere.
Autovehiculele pe care instalate dispozitivele radar pot fi utilizate staţionar sau în mişcare.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat de către poliţiştii de frontieră. Poliţiştii rutieri, respectiv poliţiştii de frontieră sunt obligaţi să poarte uniformă cu înscrisuri şi însemne distinctive, mai stipulează proiectul
Constatarea contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de constatare a contravenţiei.
Proiectul mai prevede interzicerea constatării contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză dacă autovehiculele şi dispozitivele de măsurare a vitezei nu sunt poziţionate vizibil şi nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale Poliţiei Rutiere.
Comisarul-şef Alexandru Popa, care a reprezentat Ministerul de Interne la şedinţă, a precizat că punctul de vedere al Guvernului este unul negativ, argumentând că utilizarea mijloacelor tehnice la constatarea contravenţiilor la regimul rutier este deja reglementată într-o normă de metrologie legală care arată că înregistrarea unui autovehicul trebuie să cuprindă în mod neapărat numărul de înmatriculare, ora şi viteza de deplasare.
„În ceea ce priveşte propunerea legislativă apreciem că este similară cu cea care acum trei săptămâni în comisie a fost respinsă în ceea ce priveşte presemnalizarea radarelor, ce a fost declarată neconstituţională de două ori”, a arătat comisarul-şef de la Poliţia Rutieră.
„Dacă citim motivarea Curţii Constituţionale, nu e sigur că este cam aceeaşi cu proiectul de lege din faţa noastră. (…) Noi ce dorim? Să avem cât mai mulţi contraveninenţi sau să se circule în limitele vitezei legale? Eu cred că este varianta asta – mai bine să-i speriem pe cei care participă la trafic şi să circule regulamentar decât să-i tragem în capcană, să-i prindem şi să-i pedepsim. Sigur, a doua variantă aduce nişte venituri la bugetul de stat, dar nu e sigur că măreşte şi nivelul de siguranţă pe drumurile publice”, a transmis deputatul UDMR Bende Sandor.
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea articolului 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu modificările şi completările ulterioare este iniţiat de 18 deputaţi din toate grupurile parlamentare şi un deputat neafiliat. Raportul comun cu alte trei comisii de specialitate, adoptat cu amendamente, urmează să fie supus aprobării plenului Camerei Deputaţilor – for decizional în acest caz.