Meciul Brest Bretagne Handball – CSM Bucureşti, programat sâmbătă, 8 ianuarie, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin, a fost amânat, deoarece campioana României se confruntă cu mai multe cazuri de Covid-19, a anunţat joi gruparea bucureşteană pe site-ul său.
Federația Europeană de Handbal a decis amânarea meciului din DELO EHF Champions League, din etapa a 9-a, programat să se joace sâmbătă, 8 ianuarie 2022, de la ora 19:00, dintre echipa franceză Brest Bretagne Handball și campioana României, CSM București.
Partida a fost anulată din cauza faptului că trei jucătoare de la CSM București, Samara Da Silva Vieira (30 de ani), Ema Ramusovic (24 de ani) și Andreea Ailincăi (18 ani), au fost depistate cu COVID-19.
Informația a ajuns la oficialii grupării de handbal chiar înainte ca delegația să plece azi de la Sala Polivalentă spre aeroport.
Conform protocolului în vigoare, cei de la CSM au luat decizia de a nu mai face deplasarea, astfel că partida cu Brest va fi reprogramată.
Decizia a venit după ce, la echipa condusă de Adrian Vasile, au apărut trei cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV2, înaintea plecării în Franța. Cele trei jucătoare cu rezultate pozitive sunt Ema Ramusovic, Andreea Ailincăi și Samara Da Silva, potrivit unui comunicat al clubului bucureștean.
CSM București, echipa la care joacă cel mai bine plătită handbalistă din lume, Cristina Neagu, a evoluat miercuri seară în campionat cu CSM Slatina, scor 27-26, iar la final jucătoarele au fost testate. Rezultatele au venit joi dimineață, astfel că planurile bucureștenilor au fost date peste cap.
„Meciul va fi reprogramat într-o altă dată, stabilită de comun acord de ambele echipe şi de forul EHF, până la terminarea fazei grupelor DELO EHF Champions League, cât mai curând posibil!”, informează site-ul grupării bucureştene.
CSM Bucureşti este pe locul 4 în grupa sa, cu 8 puncte după 8 jocuri.