„Minutele istoriei”, un serial realizat de Muzeul Județean de Istorie și Artă-Zalău, îi invită pe sălăjeni să facă o călătorie în trecut. Publicul va putea descoperi, astfel, istoria mai puțin cunoscută a județului nostru.
În episodul 7, „Minutele istoriei” prezintă destinul tragic al unei personalități sălăjene, Valentin Coposu, tatăl lui Corneliu Coposu, semnatar al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Închis în țemnițele bolșevice, în anul 1919, pentru că a semnat Unirea Transilvaniei cu țara mamă, a fost trecut pe lista neagră a autorităților horthyste, după Dictatul de la Viena, din 30 august 1940. S-a refugiat, împreună cu familia, lăsând la Bobota o agoniseală de o viață, locul în care a „păstorit” 31 de ani, la Blaj, și a sfârșit tragic, peste numai un an de zile, în urma unui infarct, la vârsta de 54 de ani, cu dorul în suflet după satul în care a păstorit, așa cum spune în testamentul său. Păstrarea memoriei unor astfel de personalități este o datorie morală pentru noi și o fală pentru veacurile ce vor veni.