Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a emis un ordin prin care se aprobă noul Regulament-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.
O singură medie anuală pe fiecare disciplină, cel puţin trei note peste numărul săptămânal de ore, fără elevi exmatriculaţi şi transferuri de la o şcoală la alta şi fără cadouri pentru profesori. Acestea sunt principalele modificări aduse Legii Educaţiei.
Documentul compatibilizează prevederile conţinute cu structura noului an şcolar – 5 module, cuplate cu 5 vacanţe –, reglementează folosirea catalogului electronic în unităţi-pilot pentru început şi stabileşte o nouă modalitate de notare la clasă. Astfel, numărul de calificative sau note pe care le va primi fiecare elev într-un an vor fi puse de profesor în funcţie de numărul de ore alocat săptămânal disciplinei. Profesorii vor decide câte note acordă elevului pe an, în funcţie de numărul de ore prevăzut în planul-cadru.
Altă reglementare prevede creşterea relevanţei formării continue a personalului didactic prin definirea comisiei pentru mentorat didactic şi formare în cariera didactică la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, precizându-se atribuţiile specifice.
„Eliminarea dispoziţiilor referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educaţie este de ordin constituţional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învăţământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu. Eliminarea oricărei dispoziţii/trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri băneşti de la părinţii elevilor”, se mai mai arată în comunicatul referitor la noul ROFUIP care va intra în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2022.