Pășunatul se dorește a fi interzis pe timp de iarnă nu de dragul de a le pune bețe în roate oierilor, ci pentru că o astfel de practică pune în pericol flora specifică și conduce până la înjumătățirea producției de fân în anul următor.
O consecință extrem de gravă a pășunatului pe timp de iarnă este legată de distrugerea structurii solului, care conduce la manifestarea fenomenului de eroziune. Încetarea pășunatului se face cu 3-4 săptămâni, cu 20-30 de zile înainte de apariția înghețurilor permanente la sol, în restul perioadei pajiștea se odihnește și nu doar în România, ci în toată lumea.
Sunt foarte multe consecințe asupra solului atunci când pășunăm pe timp umed. În primul rând se distruge structura solului, pe terenurile în pantă se produc eroziuni catastrofale. Toate dealurile României sunt erodate în diferite stadii, din cauza pășunatului irațional.
Pe terenurile plane prin distrugerea structurii solului se produc băltiri și alte necazuri. Eroziunea duce la colmatarea albiilor râurilor și implicit la inundații. În ciuda faptului că ciobanii motivează că își scot animalele din stabulație la pășune pe timp de iarnă din cauza faptului că nu au suficient fân pentru a hrăni oile, se pare că tocmai această practică este cea care le diminuează producția de fân.
Copita oii este tăvălugul cel mai apăsător. Tocmai de aceea lacul, datorită pășunatului irațional pe timp umed și în afara sezonului optim se întâmplă să fie colmatat.
Pășunatul iarna distruge cele mai bune plante furajere, iar producția pentru anul următor scade cu cel puțin 30%, până la 50%, vorbim aici de producția acelei pajiști.
Nici un proprietar de animale nu și-ar permite să-și diminueze producția anul următor cu 30-50% prin pășunatul pe timp de iarnă. Acea suprafață infimă care se cheamă târlire rațională sau mai puțin rațională este de circa 5-10% maxim, din întreaga suprafață a pajiștei.
Pentru a evita pășunatul irațional al pajiștilor, reprezentantul cercetării le recomandă oierilor să-și dimensioneze corespunzător cantitatea de fân de care au nevoie pentru a-și hrăni animalele. Pentru a rezolva această problemă cu pășunatul trebuie să existe o corespondență între suprafața de pajiști permanentă cu încărcarea ei cu animale. Oierii fac fân, deci să facă suficient fân pentru iarnă și să nu agreseze în continuare patrimoniul pastoral.
