Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat luni, de la Palatul Cotroceni, că va convoca noul Parlament la data de 21 decembrie.
“Având în vedere că Biroul Electoral Central a comunicat rezultatele finale ale alegerilor parlamentare, acum sunt îndeplinite condiţiile pentru convocarea noului Parlament şi pot să vă informez că intenţionez să convoc noul Parlament pentru data de 21 decembrie, săptămâna viitoare. Luni se va constitui noul Parlament”.
De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, după prima rundă de consultări cu reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în viitorul Parlament, că încă nu sunt întrunite condiţiile pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru“Această primă rundă de consultări a dus la un schimb de opinii bun între reprezentanţii acestor formaţiuni şi mine, însă pot să spun că astăzi nu sunt încă întrunite condiţiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma un nou Guvern”, a afirmat şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.
Potrivit preşedintelui, este nevoie de cel puţin încă o rundă de consultări.
“Am primit astăzi chiar câteva propuneri , însă cred că este nevoie de cel puţin încă o rundă de consultări până când lucrurile se cristalizează”
Şeful statului a purtat discuţii luni cu reprezentanţii PSD, PNL, USR PLUS, AUR, UDMR şi cei ai minorităţilor naţionale reprezentate în Parlament.
Urmează ca numele premierului desemnat să fie făcut public, așa cum este firesc, după constituirea noului Parlament.
Sălăjenii care vor rămâne acasă după constituirea noului Parlament sunt deputatul Iuliu Nosa, care nu a mai dorit să candideze pentru un nou mandat, senatorul Pop Gheorghe , cel care , așa cum era de așteptat nu a reușit să obțină un nou mandat, chiar dacă a candidat și la aceste alegeri și senatorul Lungu Vasile Cristian, al cărui partid politic nu a mai reușit să treacă pragul electoral .
Deputatul Balint Liviu rămâne pentru încă un mandat în Parlamentul României, fiind ales pe listele PNL în colegiul electoral Dîmbovița.
Sălajul va avea și noi reprezentanți în Parlament, respectiv Irina Kovacs și Cristian Viașu la Senat, iar la Camera Deputaților noii reprezentanți sunt Florian Neaga , cel care a candidat pe locul lăsat liber de Iuliu Nosa și Alin Prunean .