Noul subprefect al județului Sălaj, Vasvari Robert-Gergely, a fost învestit în funcție luni, 7 septembrie. În cadrul ceremoniei de învestire, noul subprefect a depus jurământul de credinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 251 alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
De profesie jurist, Vasvari are 47 de ani, este căsătorit și are doi copii. Are o experiență de aproape două decenii ca funcționar public în cadrul Primăriei Cehu Silvaniei și a mai fost subprefect între 2016 și 2017.