La Editura „Caiete Silvane”, în colecția „Poesis”, a apărut, cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, cartea „Lădoi (Padláda)”, de Thököly Vajk.
Născut în 1978, în Zăuan, autorul este pedagog, poet și scriitor, poeziile și nuvelele sale apărând în numeroase antologii atât în țară cât și în strainetate. Are trei volume de autor: „Cel dintre voi” (poezii), apărut în 2010, la editura Novum, „Riduri pentru speranță” (poezii), publicat în 2017, la editura Caiete Silvane, și „Bate vântul dinspre Ardeal” (povestiri, nuvele), apărut în Budapesta, în anul 2018.
„Cel care scrie versuri nu poate să fie altfel, decât sincer, iar cel care este sincer, acela descrie adevărul în culorile văzute de el. Uneori în alb, alteori în negru, iar câteodată folosind toate culorile curcubeului. Cel care se descrie pe sine prin versuri, care își descrie sentimentele, credința și speranța, acela nu vorbește doar despre sine, ci un pic despre fiecare dintre noi”, mărturisește scriitorul. Proaspătul volum cuprinde 111 poezii, mai mult de 30 dintre ele fiind prelucrate, puse pe muzică, atât pe scenă, cât și pe discuri, grație unor artiști și orchestre. Îndrăgostit de peisajul rural sălăjean, din curbura Carpaților, poeziile sunt o ofrandă plină de respect pentru patrie. „În acest volum m-am inspirat din cotidianul dulce-amărui al vieții, din sărbătorile trăite, traducând clipele în gânduri, sentimente. Am privit uneori spre trecut, am meditat asupra prezentului și am sperat să sper în viitor. Sufletul meu aflat în căutarea Domnului, a iubirii, speranței și înțelegerii se destăinuie în versurile mele, jucându-se cu imagini și comparații, iar eu încerc să trec prin lumea simțurilor aidoma unui pârâu jucăuș. Aceste imagini sunt uneori șocante chiar și pentru mine, am impresia că uneori sunt prea dur, dar cred că sunt și alții care simt astfel. Poeziile mele sunt pline de empatie. Ofer deci cu drag cititorului acest volum unde culorile inimii sunt pictate prin litere și cuvinte în fiecare pagină”, explică poetul sălăjean, care a fost premiat în repetate rânduri pentru poeziile și textele sale lirice.
În 2018 a fost ales cel mai bun pedagog scriitor al anului de către Radioul Literar din Budapesta. În același an, la Șimleu, primea, pentru scrierile sale și pentru creșterea bunului renume al Sălajului, Diploma de Onoare a Maghiarilor din Sălaj, oferită de Fundația Báthory István.