Ministrul Educației, Daniel David, a semnat ordinul care stabilește cadrul oficial pentru temele școlare, diferențiind clar între teme obligatorii și suplimentare. Timpul alocat nu va depăși două ore.
Ministrul Educației, Daniel David, a semnat ordinul care stabilește cadrul oficial pentru temele școlare, diferențiind clar între teme obligatorii și suplimentare. Conform documentului, elevii din ciclul primar nu vor petrece mai mult de o oră pentru tema obligatorie, iar la celelalte cicluri de învățământ timpul alocat nu va depăși două ore.
”În perioada vacanţelor, de regulă, nu se vor da teme pentru acasă pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial”, se arată în document.
Între aceste, se stabileşte că tema pentru acasă este necesar să fie stabilită diferenţiat:
- tema obligatorie, care are un nivel mediu de dificultate, pentru toţi elevii clasei.
- tema suplimentară, care este facultativă, cu caracter general sau individual-diferenţiată, pentru activităţi de recuperare sau de pregătire pentru performanţă.
- la nivelul educaţiei timpurii şi la clasa pregătitoare nu se dau teme pentru acasă.
La nivelul învățământului primar, timpul alocat temelor obligatorii nu va depăși o oră. Directorul unității de învățământ preuniversitar este responsabil să monitorizeze respectarea acestei prevederi, pe baza propriei analize și a feedback-ului de la elevi și părinți, în consultare cu responsabilul și membrii Comisiei pentru curriculum.
Pentru celelalte niveluri de învățământ preuniversitar, temele obligatorii nu pot depăși două ore. Dirigintele monitorizează respectarea acestei limite și informează directorul, care ia măsuri corespunzătoare, după consultarea Comisiei pentru curriculum.
De asemenea, pentru realizarea unor lucrări mai ample sau de sinteză, se permite o singură temă de acest tip pe interval de învățare (modul).
”În perioada vacanţelor, de regulă, nu se vor da teme pentru acasă pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial. Temele de vacanţă sunt teme de tip suplimentar”, a transmis Ministerul Educaţiei.
Conform ordinului, stabilirea temelor pentru acasă trebuie să prevină efecte nedorite asupra elevilor, precum: pierderea interesului față de învățare din cauza volumului, dificultății sau monotoniei temelor, oboseala fizică și emoțională, reducerea timpului liber pentru activități recreative (sport, artă, lectură, treburi gospodărești) și adâncirea diferențelor dintre elevii performanți și cei cu dificultăți școlare.
”Se interzice utilizarea temei ca instrument de pedeapsă (cantitate mare de teme, exerciţii repetitive), precum şi solicitarea realizării/parcurgerii unor activităţi de învăţare/conţinuturi, care necesită o abordare sistematică în clasă şi nu pentru a fi realizate/parcurse individual, ca temă pentru acasă”, mai prevede documentul.
Anual, se va colecta feedback de la elevi și părinți privind utilitatea și eficiența temelor pentru acasă. În cazul învățământului primar, directorul unității este responsabil pentru această colectare, iar pentru celelalte niveluri, dirigintele clasei. Datele vor fi analizate în consiliile de administrație ale școlilor, care vor decide măsuri pentru a îmbunătăți eficiența temelor și pentru a crește satisfacția elevilor și părinților.
”Pornind de la reglementări existente încă din 2016, am încercat să creez un context actualizat în care procesul educaţional să fie facilitat, nu încurcat, de temele pentru acasă, în plus adăugând mai clar şi un mecanism de control al implementării acestei reglementări. Cred sincer că această reglementare ajută atât copiii, cât şi profesorii să beneficieze de un context educaţional nu doar performant, ci şi plăcut şi sănătos, întărind încrederea în şcoală şi între elevi-profesori-părinţi. Reglementarea permite flexibilizări ale temelor – obligatorii şi suplimentar-facultative – în funcţie de nevoile copiilor: de la recuperare şi consolidare a competenţelor, până la performanţă şi relevanţă pentru viaţa cotidiană. Alături de măsura care reglementează utilizarea a 25% din timpul dedicat fiecărei discipline pentru educaţie remedială, cred că această măsură va face şcoala şi mai atractivă şi mai eficientă, încurajând profesorii să lucreze împreună pentru o mai bună cooperare şi colaborare”, a afirmat ministrul Daniel David.
Ordinul urmează a fi publicat în Monitorul Oficial.










