Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, pe parcursul anului trecut, peste 69.000 de vehicule, la nivelul întregii țări, constatând că circa 46% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore ori periculoase, fiind declarate neconforme. Cele mai multe nereguli vizează instalația electrică de iluminare-semnalizare, punțile, jantele, anvelopele și suspensia, dar și șasiul, cadrul și elementele atașate șasiului,
Inspectorii RAR au depistat în trafic şi vehicule cu defecțiuni mai grave la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi, jante, anvelope şi mecanismul de suspensie. Astfel, în cazul a peste 3.600 de vehicule s-a considerat că acestea prezintă pericol iminent de accident.
În total, anul trecut au fost aplicate aproape 22.500 de sancțiuni, au fost retrase în jur de 18.000 de certificate de înmatriculare, 413 vehicule au fost imobilizate, iar 113 ITP-uri au fost anulate.
În județul Sălaj au fost verificate, pe parcursul anului trecut, 2.809 vehicule. Dintre acestea 39% prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte și 169 prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite în 12% din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării, 0,64% aveau probleme legate de identificare și 1,85% aveau ITP fals, expirat sau anulat.
Controalele s-au lăsat cu 475 de amenzi, 429 de certificate de înmatriculare retrase și 13 permise de conducere suspendate.