A intrat în vigoare legea care îi obligă pe comercianţi să le dea clienților posibilitatea de a plăti cu cardul. Actul normativ vizează firmele din comerț și servicii care încasează mai mult de 50.000 de lei în numerar, în decursul unui an.
Guvernul a decis, în iulie, reducerea de la 50.000 de euro la 10.000 de euro a cifrei de afaceri a comercianților care trebuie să instaleze sisteme de plată cu cardul, din 1 ianuarie 2023. Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege de aprobare a ordonanței care prevedere ca obligativitatea să fie raportată la încasări în numerar, nu la cifra de afaceri, respectiv de la nivelul de 50.000 de lei .Actul normative prevede ca „Persoanele juridice care desfășoară activități de comerț cu amănuntul și cu ridicata (…), precum și cele care desfășoară activități de prestări de servicii, care realizează în cursul unui an încasări în numerar cu o valoare mai mare de 50.000 lei au obligația să accepte ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS și/sau al altor soluții moderne de acceptare, inclusiv aplicații ce facilitează acceptarea plăților electronice”
În ultimii trei ani, în România s-au instalat peste 100.000 de astfel de dispozitive, însă tot suntem abia la jumătatea mediei europene.
De acum înainte, în mai toate magazinele din România ar trebui să putem opta între plata cash sau cu card. De la 1 ianuarie, firmele care au încasări în numerar mai mari de 50.000 de lei în decursul unui an sunt obligate să aibă POS.
Tinerii prefera cardul, în timp ce pensionarii s-au învăţat să-şi scoată banii de la bancomat și să achite după metoda clasică.
Băncile au dezvoltat aplicații mobile astfel încât să putem să achităm prin POS cu ajutorul telefonului mobil.
În România sunt 332.000 de POS-uri, adică avem o creștere de peste 50% față de acum trei ani. Comparativ cu restul Europei, stăm foarte prost: avem 18 POS-uri la mia de locuitori, în timp ce media europeană este de 33. În prezent, 25.000 de tablete sau telefoane mobile au fost transformate în POS-uri.
ANAF este instituția care va verifica dacă firmele au implementat această metodă de plată. Măsura face parte dintr-un pachet mai mare de modificări fiscale care au ca rol urmărirea banilor și scăderea evaziunii fiscale.