Polițiștii sălăjeni, din diferite structuri împreună cu reprezentanții din județ ai Agenției Naționale Antidog vor continua și zilele următoare activitățile de prevenire și combatere a traficului, deținerii și consumului de substanțe interzise.
Polițiștii acordă, în mod constant, o atenție sporită prevenirii și combaterii consumului de substanțe psihoactive, iar în ultima săptămână, acesția au descoperit 6 conducători auto care au fost depistați pozitiv la testarea cu aparatul Dugtest.
În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente.
De asemenea, în colaborare cu polițiștii de combatere a criminalității organizate au fost desfășurate acțiuni și au fost depistate 4 persoane care dețineau substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.
Totodată, în ultima săptămână, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sălaj, au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Sălaj, la locuința unei persoane bănuite de efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, punere în circulație de valori falsificate și înșelăciune, iar persoana bănuită a fost arestată preventiv, pentru 30 de zile.
Scopul tuturor instituțiilor implicate în aceste activități este de prevenire și descurajare a oricărui tip de operațiune cu substanțe interzise, dar și de conștientizare a cetățenilor asupra riscului la care se expun prin consumul de substanțe psihoactive.
Nu ne dorim ca cetățenii să încalce prevederile legale, ne dorim un mediu frumos și sigur pentru fiecare persoană, însă nu vom ezita să aplicăm legea față de cei care nu înțeleg să o respecte.