Guvernul Ciolacu a decis desfiinţarea a 200.000 de posturi la stat, creșterea TVA și introducerea unor taxe noi pentru a acoperi măcar jumătate din gaura din bugetul statului. Modificările fiscale pe care le discută membrii coaliției de guvernare ar aduce 10 miliarde de lei la bugetul statului.
Prin desființarea a 200.000 de posturi la stat care nu sunt ocupate s-ar economisi opt miliarde de lei. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a susținut că prin măsura luată luată, se doreşte un sistem bugetar ”mai suplu şi mai eficient”. Potrivit acesteia, se vor avea în vedere economii prin cheltuieli directe şi indirecte. Ea a menționat că vor mai fi făcute angajări, iar şefii de birouri vor fi remuneraţi potrivit numărului persoanelor din subordine, nu al posturilor. Ministrul Muncii a comentat și reducerea a 200.000 de posturi din sistemul bugetar, așa cum ar fi agreat liderii coaliţiei.
”Ne dorim un sistem bugetar mai suplu şi mai efficient(…) Aceste posturi dispărând din organigramele instituțiilor şi în cazul unde se mai puteau face angajări, aceste angajări nu vor exista .Şi atunci ceea ce ne dorim este un aparat bugetar mai suplu şi mai eficient, astfel încât să existe undeva echilibru între ceea ce produc cei din mediul privat şi cheltuielile publice”, a declarat Simona Bucura Oprescu.
„Una dintre surse poate sa fie această economie care se face în zona carburanților, a cheltuielilor cu bunuri și servicii, în zona de funcționare de bunuri și servicii”, a declarat, luni, Ionuț Stroe, purtător de cuvânt Partidului Național Liberal (PNL).
Guvernul Ciolacu intenționează să mărească TVA-ul de la 5% la 9% pentru manuale școlare, cărți, ziare și reviste, bilete la castele, muzee, grădini, bâlciuri, parcuri de distracții, târguri, expoziții, cinema, locuințe cu valoare până la 120.000 euro, activități sportive, alimente bio tradiționale, transport în scop turistic și de agrement, panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură, lemn de foc, rumeguș, vreascuri, energia termică în sezonul rece, alimentele de bază, medicamentele, dispozitivele medicale și cazarea turiștilor.
În cazul restaurantelor, TVA-ul va fi majorat de la 9% la 19%.
În plus, cetățenii români care primesc bonuri de masă și vouchere de vacanță ar putea fi puși să plătească contribuțiile la sănătate, astfel, s-ar economisi un miliard de lei. De altfel, membrii coaliției de guvernare discută și despre reintroducerea contribuțiilor la asigurări sociale pentru angajații din domeniul construcțiilor și din industria alimentară.
„Fiecare dintre măsuri poate fi o sursă. Cota de 10% nu poată să meargă pe termen lung cu peste 70 de facilități fiscale însoțitoare cotei unice”, a explicat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă a transmis luni, 24 iulie, că reducerea deficitului bugetar trebuie să înceapă cu tăierea unor cheltuieli ale statului.
„În acest context, în cadrul ședinței de coordonare de astăzi, am solicitat miniștrilor și secretarilor de stat liberali o analiză rapidă, pentru a identifica măsuri concrete privind reducerea cheltuielilor bugetare ale instituțiilor publice.Pentru a ne încadra în ținta de deficit bugetar, statul trebuie să ofere propriul său exemplu, înainte de a veni cu măsuri pentru cetățeni și mediul de afaceri”, a spus liderul PNL.