De la 1 ianuarie 2021, prețul final al energiei electrice va fi liberalizat, adică se va forma în funcție de piață, în condiții concurențiale, și nu va mai fi reglementat de către autoritatea din domeniu.
De la 1 ianuarie 2021, prețul final al energiei electrice va fi liberalizat, adică se va forma în funcție de piață, în condiții concurențiale, și nu va mai fi reglementat de către autoritatea din domeniu. Fiecare consumator va avea dreptul să își schimbe furnizorul de energie electrică dacă oferta acestuia nu i se pare convenabilă și să încheie un contract cu o altă firmă, dacă aceasta oferă condiții mai avantajoase. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a făcut mai multe recomandări consumatorilor casnici care nu știu cum să își aleagă un furnizor.
Pe lângă marii furnizori, ENEL, CEZ, E.ON, Electrica, Tinmar, există pe piață alte zeci de firme mai mici. Spre exemplu, de curând, producătorul de energie Hidroelectrica a intrat pe piața furnizării energiei către consumatorii casnici.
Prețurile pentru furnizarea energiei electrice la clienții casnici nu vor mai fi reglementate de către ANRE. În aceste condiții clienţii casnici pot să beneficieze în continuare de serviciu universal rămânând la furnizorul de ultimă instanță cu care au încheiat contract, la preţul din oferta de serviciu universal a acestuia ,sau să opteze pentru oferta de serviciu universal a unui alt furnizor de ultimă instanţă; să identifice o ofertă de furnizare în regim concurențial care corespunde cel mai bine nevoilor lor şi să încheie, un contract de furnizare a energiei electrice în regim concurențial.Noul contract de furnizare poate fi încheiat cu furnizorul actual sau cu oricare alt furnizor de energie electrică, dintre cei licențiați de către ANRE, care activează pe piaţa cu amănuntul de energie electrică, această activitate nefiind limitată la o anumită zonă geografică.
În vederea luării unei decizii privind alegerea furnizorului de energie electrică cu care clientul final doreşte să încheie un nou contract, este recomandat să se analizeze atât oferta de preţ, cât şi condiţiile asociate preţului de furnizare a energiei electrice din oferta furnizorului, care pot fi diferite de la un furnizor la altul. Adică, trebuie să fim atenți la : existența unei componente fixe stabilită în lei/zi sau lei/lună, termenul de plată al facturii, modalitatea de plată, frecvenţa emiterii facturii şi modalitatea de transmitere a acesteia, modalitatea de transmitere/ preluare a indexului contorului, comisioane de încetare a contractului etc. De asemenea, este recomandat să se analizeze cu mare atenţie ofertele disponibile pe piaţă înainte de a lua o decizie finală, atât din punctul de vedere al preţului de furnizare, cât şi al celorlalte condiţii comerciale, clientul având libertatea de a alege oferta care i se potriveşte cel mai bine
Preţul energiei electrice nu este reglementat de ANRE şi poate fi negociat cu furnizorul. Tarifele pentru serviciile de transport, de sistem şi de distribuţie ale energiei electrice necesare pentru alimentarea locului de consum al clientului casnic rămân în continuare reglementate de ANRE şi nu pot fi negociate.
În situaţia în care clientul casnic nu încheie până la data liberalizării, respectiv până la data de 31 decembrie 2020, un nou contract de furnizare a energiei electrice în regim concurențial cu orice furnizor sau în regim de serviciu universal cu un furnizor de ultimă instanță, furnizarea energiei electrice va fi asigurată de către furnizorul de ultimă instanță actual în mod automat şi după data de 1 ianuarie 2021, până la data încheierii unui contract de furnizare a energiei electrice în regim concurențial sau în regim de serviciu universal. Furnizorii de ultimă instanţă au obligaţia de a transmite în cursul lunilor decembrie 2020 şi ianuarie 2021, clienţilor casnici din portofoliu, atât oferta de serviciu universal, cât şi cel puţin o ofertă concurenţială. Clienţii pot alege până la data de 31 ianuarie 2021, dintre ofertele transmise, oferta cea mai convenabilă.