Principiile care stau la baza Uniunii Europene şi creării spaţiului de libertate, securitate şi justiţie, au fost umbrite de interese politice interne ale Austriei. Aceasta este declarația ministrului de interne, Nicolae Lucian Bode, după reuniunea Consiliului JAI.
Austria nu a fost de acord cu intrarea României în spațiul Schengen, după ce, în toamna acestui an, și-a exprimat un punct de vedere favorabil României. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu decizia Austriei, ține doar de interesele sale politice interne.
Nicolae Lucian Bode a mai acuzat Austria că și-a schimbat radical poziția legată de aderarea României la Schengen în decursul a doar două zile:
”Austria a aderat la declarația comună a Forumului de la Salzburg în 16 noiembrie, declarație ce arăta sprijinul pentru aderarea României la Schengen. Ulterior, în 18 noiembrie a anunțat că nu mai susține aderarea României. E o decizie profund injustă pentru România(…) Am fost martorii modului în care principiile UE au fost umbrite de interesele politice ale Austriei. Austria e singura țară care s-a opus aderării României. Decizia desconsideră cu bună știință rezultatele misiunilor de evaluare. Este o decizie care afectează credibilitatea noastră, ca uniune de reguli și principii. E inacceptabil să schimbi reguli în timpul procesului(…) Este un moment de cumpănă, nu numai pentru România, dar îndrăznesc să spun pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei. Astăzi, am fost din nou martorii modului în care principiile care stau la baza Uniunii Europene şi creării spaţiului de libertate, securitate şi justiţie, au fost umbrite de interese politice interne ale unui stat membru, şi mă refer la Austria”, a declarat ministrul afacerilor interne, Nicolae Lucian Bode.
El a acuzat că votul Austriei a avut motivații de politică internă. ”Problemele interne ale Austriei nu pot fi imputate României, am demonstrat acest lucru cu cifre. România nu poate fi sancționată pentru situația internă din Austria. Am oferit soluții constructive, dar nu suntem responsabili de situația internă din Austria. Normele europene au fost puse pe locul doi în urma agendei politice a unui stat membru. Aceste principii au fost călcate în picioare. E un vot împotriva Uniunii Europene în ansamblul său și împotriva unității noastre, de care unii actori non-UE se vor bucura. Pe parcursul istoriei, României i s-au făcut multe nedreptăți din partea Rusiei. Simțim că Rusia e pe cale să se mai bucure încă o dată pentru o nouă nedreptate făcută României. Aderarea la Schengen rămâne obiectivul de țară al României”, a arătat Nicolae Lucian Bode.
Joi, la reuniunea miniștrilor de interne şi de justiţie ai Uniunii Europene, aceștia au încercat să-l convingă până în ultima clipă pe oficialul austriac că România şi Bulgaria merită să intre în zona de liberă circulaţie din 2023. Poziția Austriei a rămas însă nechimbată, invocând fenomenul migrației ilegale, asta deși Germania a încercat chiar să forţeze negocierile în favoarea României.
Și Olanda a dat un vot negativ pentru Bulgaria, vot care a contat și pentru România, pentru că decizia a fost luată la pachet. Doar croații se pot bucura, din ianuarie,deoarece aceștia sunt în Schengen, dar și în zona Euro.