Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat prioritățile bugetare pentru anul 2024. El a punctat că accentul se va pune pe investiții și alocări bugetare adecvate pentru sectoarele esențiale, precum Sănătatea și Educația.
„Construim bugetul conform legislației în vigoare și procedurilor actuale. Obiectivul pentru anul 2024 este să orientăm bugetul spre investiții. În ceea ce privește marile servicii publice, vorbim de Sănătate și Educație, acestea vor primi alocări bugetare care să permită modernizarea, digitalizarea și implementarea de investiții consistente”, a afirmat Boloș la Summitul Autorităților Locale, organizat la București.
Ministrul a menționat că, în cazul în care legea intră în vigoare în forma actuală, guvernul trebuie să ia în considerare impactul bugetar și să identifice măsuri pentru susținerea financiară a drepturilor pensionarilor.
Boloș a explicat că sunt necesare măsuri suplimentare pentru creșterea încasărilor, inclusiv digitalizarea și combaterea evaziunii fiscale.
„Dacă legea intră în vigoare în felul acesta, datoria noastră, conform legii, este ca impactul bugetar să-l luăm în considerare. Depinde ce pachet de măsuri, după cum știți, în ceea ce privește și combaterea evaziunii fiscale și digitalizarea, sunt măsuri pe care le-a pregătit Ministerul de Finanțe și, de asemenea, urmează să le supunem aprobării Guvernului. Un buget care să conțină resurse consistente din zona digitalizării și a combaterii evaziunii fiscale este unul pe care îl așteaptă toți românii. Și, atunci, evidențiat distinct în buget, să vedem dacă acest buget se și realizează și produce efecte, astfel încât acestea să fie consistente pentru a asigura sustenabilitatea financiară a drepturilor care vin din noua lege a pensiilor”, a explicat Boloș.
Ministrul Finanțelor a punctat că trebuie realizată o analiză „extrem de serioasă” asupra impactului estimat referitor la noua lege a pensiilor.
El a precizat că este vorba despre un impact de 30 de miliarde de lei într-o perioadă foarte scurtă și „orice analist financiar și orice om de specialitate se gândește cum va reuși să poată să atragă banii într-o perioadă scurtă de timp”.
Marcel Boloș a explicat că în avizul pe care l-a depus sunt trei categorii de măsuri principale care sunt de luate în seamă.
„Una care privește încasările suplimentare din digitalizare, să nu uităm că de la 1 ianuarie intră facturarea electronică, împreună cu modulul de combatere a evaziunii fiscale. Adică detectăm pe cei care nu-și înregistrează facturile și în felul acesta încercăm să avem o colectare corespunzătoare a banilor la buget. A doua măsură, după cum știți, pachetul de măsuri privind combaterea evaziunii fiscale cuprins în legea pe care Guvernul și-a asumat răspunderea. Și, în continuare, avem completarea acestor măsuri, inclusiv cu combaterea infracționalității economico-financiare (…) și în felul acesta să maximizăm tot ce se poate încasa la buget”, a explicat Marcel Boloș.
El a fost întrebat și de unde va tăia bani în bugetul pentru 2024. În acest context el a spus că nu trebuie să fie neapărat tăiați pentru că „avem un volum de investiții consistent pentru Planul Național de Redresare și Reziliență și politica de coeziune. În mod firesc ar trebui să se vadă în creșterea bugetului de investiții toate aceste sume”.