“Pe 1 ianuarie, câteva mii de români așteptau să li se facă dreptate și să le crească salariile conform unui proiect al PSD pe care toți liberalii, inclusiv șapte actuali miniștri, l-au votat în decembrie 2019.(…)De Revelion, PNL și-a dat seama că nu mai vrea să crească salariile acestor oameni și a contestat pe ascuns legea la CCR. Pură ticăloșie! (…) De aici și insistența cu anticipatele: să nu mărească NICI pensiile de la 1 septembrie! (…) PNL minte când spune că pensiile aleșilor locali vor pune presiune pe bugetul din 2020. Aceste pensii vor intra în plată abia din 2021! PNL minte când spune că PSD s-ar fi opus înghețării salariilor demnitarilor. PSD nu a atacat această modificare la CCR. În plus, PNL putea reglementa această măsură chiar prin Legea bugetului, care tocmai a fost promulgată!
PNL minte când spune că PSD este iresponsabil pentru că a contestat la CCR interdicția cumulării pensiei cu salariul de la stat. Dimpotrivă, PSD este interesat de soarta a sute de mii de copii care riscă să rămână fără dascăli și a miilor de comunități locale care riscă să rămână fără medici! În plus, interdicția este copiată de la guvernarea Boc, chiar dacă și atunci a fost declarată neconstituțională.
PNL vrea în schimb să-i scutească de taxe pe cei care au foarte mult – băncile și corporațiile din energie, în timp ce taie de la cei care nu au suficient – prin blocarea legii pentru dublarea alocațiilor pentru copii, adoptată de PSD!”, scriu social democraţii pe pagina oficială de Facebook. În timp ce liberalii spun că guvernul social-democrat a angajat cheltuieli pentru care nu existau resurse, PSD susţine că actualul Executiv a crescut semnificativ datoria publică a României.
Social democraţii spun că se vor comporta în continuare ca un partid de opoziţie şi vor analiza atent toate măsurile actualului Executiv, iar în următoarea sesiune parlamentară PSD depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului PNL. Pe de altă parte, liderul social democtrat consideră că Ludovic Orban ar trebui să își dea demisia din funcția de premier în cazul în care Curtea Constituțională va da dreptate social democraţilor cu privire la sesizarea privind existenţa unui conflict juridic constituțional privind asumarea bugetului de stat de către Guvernul Orban. Curtea Constituțională a fost sesizată cu privire la posibilul conflict juridic dintre Guvern și Parlament pe legea bugetului de asigurări sociale și legea bugetului de stat pe anul 2020. CCR a stabilit data de 10 ianuarie ca termen până la care instituțiile pot transmite puncte de vedere.