Sălajul a înregistrat astăzi un record de infectări cu noul coronavirus. Conform raportărilor autorităților, nu mai puțin de 36 de sălăjeni au fost diagnosticați cu COVID-19 în ultimele 24 de ore. Bilanțul pandemiei în județ ajunge, astfel, la 709 de cazuri.
Situația se înrăutățește în județul Sălaj, după ce doar în ultimele 24 de ore, 36 de persoane au fost diagnosticate cu COVID-19. Numărul total al infectărilor, de la debutul pandemiei, a ajuns la 709, dintre care 469 pacienți au fost declarați vindecați. În prezent sunt active 210 cazuri, din care 160 de persoane sunt spitalizate la Șimleu Silvaniei și Zalău, iar 50 cu test pozitiv se aflată la domiciliu, după ce au consimțit să se izoleze, fiind monitorizate de către medicul de familie. Bilanțul deceselor rămâne același: 30 de sălăjeni răpuși de noul coronavirus..
De asemenea, 508 sălăjeni sunt în carantină la domiciliu.
Cea mai mare creștere a numărului de infectări se înregistrează în municipiul Zalău, unde în prezent sunt nu mai puțin de 128 de bolnavi, cu 25 mai mulți decât în urmă cu o zi.
De la începutul pandemiei și pâna în momentul de față, potrivit autorităților, nu a fost confirmat niciun caz de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 în Carastelec, Cizer, Cristolț, Dragu, Fildu de Jos, Halmășd, Plopiș, Rus și Zimbor.