Bursele de merit se vor acorda în anumite condiții. Ministerul Educației a venit cu date importante în acest sens. Acestea se vor acorda elevilor pe baza rezultatelor obținute de-a lungul anului școlar, însă la propunerea dirigintelui.
Un document cheie a fost publicat de Ministerul Educației cu privire la bursele de merit. Modul în care ele vor fi acordate a fost luate în discuție de Ministerul Educației. Metodologia-cadru de acordare a acestor burse de merit a fost trimisă spre publicare la Monitorul Oficial. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educaţiei, care a prezentat documentul. Acesta conține o serie de prevederi.
Iată care sunt principalele categorii de burse de merit și modul de acordare:
- bursele de merit se acordă pentru 30% din elevii din fiecare clasă, cu posibilitatea extinderii listei de beneficiari pentru a cuprinde toţi elevii cu media mai mare sau egală cu 9,50;
- bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a se vor acorda pe baza mediei notelor obţinute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învăţare;
- bursele de merit pentru elevii de clasa a IX-a se vor acorda pe baza mediilor de admitere în învăţământul liceal sau profesional.
Documentul face referire și la acele burse de merit acordate premianților. Astfel:
- bursele de merit se vor acorda şi pentru premiile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şcolare, respectiv pentru participarea în loturile restrânse de pregătire pentru olimpiadele internaţionale;
- bursele sociale se acordă elevilor din familii monoparentale, inclusiv elevilor cu unul dintre părinţi decedaţi, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie.
În anul școlar 2023-2024, bursa de merit va crește de la 200 de lei/lună la 450 de lei/lună.
Din septembrie 2023, elevii vor primi următoarele sume de bani:
-bursa de merit – 450 lei/lună;
-bursa sociala – 300 lei/lună;
-bursa tehnologica – 300 lei/lună;
-bursa de excelenta olimpica I/internațională – 1.000 lei/lună, iar bursa de excelență olimpică II/națională – 700 lei/lună.
Respectivele burse de merit se vor acorda elevilor pe baza rezultatelor obținute de-a lungul anului școlar, însă la propunerea dirigintelui. Elevii nu vor trebui să depună o cerere anume pentru a primi bursa de merit. Dirigintele va coordona documentele necesare pentru acordarea burselor de merit.