Timp de zece ani, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău a promovat cu succes istoria, cultura, Sălajul, prin Porolissum Fest. A fost o sărbătoare altfel a comunității sălăjene, o sărbătoare în care s-a retrăit istoria.
Timp de zece ediții (nouă fizice, una on-line) am promovat cu succes istoria, cultura, Sălajul, prin Porolissum Fest. Nu o spunem noi, au spus-o, după fiecare ediție, miile de participanți din toată țara care ne-au fost alături. A fost o sărbătoare altfel a comunității sălăjene, o sărbătoare în care am reușit să retrăim istoria împreună.
Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat în reușita fiecărei ediții, de la colegii noștri din Muzeu care au lucrat la construirea unui festival semnificativ în țară, la trupele de reenactment care au reușit să asigure componenta de spectacol prin reconstituirile de lupte, de la invitații speciali care au girat profilul științific al evenimentului la publicul care a descoperit istoria locală și s-a bucurat alături de noi de fiecare dată, la Porolissum.
Pentru că azi sunt doi ani de la ultima ediție fizică Porolissum Fest, avem convingerea că Porolissum-ul, vestigiile păstrate, merită modalități de punere în valoare pe măsura spectaculozității locului și a istoriei sale.
Pentru voi, prietenii noștri, anul acesta avem un remember a ceea ce a însemnat ultima ediție fizică de Porolissum Fest: