Concursul județean ”Ambiție de Primăvară” organizat de marea atletă sălăjeană Paula Todoran, cu sprijinul Decathlon și a Primăriei Zalău, și-a premiat câștigătorii.
Concursul intitulat sugestiv ”Ambiție de Primăvară” a aliniat la start, într-o singură probă, în cadrul căreia partipanții au alergat 1,5 km în tempo impus, un număr de peste 500 de copii, dornici să facă mișcare în ciuda vremii neprietenoase. Parcul Central al municipiului Zalău s-a umplut de veselie, ambiție și dorință de mișcare, aduse de numărul mare de elevi și profesori prezenți.
Premiile au fost oferite de către Decathlon, toți participanții fiind declarați câștigători, ambiția lor de a face mișcare fiind practic principalul scop al acestui concurs. După competiție, atât organizatorii cât și participanții au fost declarați câștigători, fiindu-le îmnânate diplome, medalii și tricouri.