1. În primul rând, incendiile de vegetație sunt un factor perturbator al climatului de siguranță al comunităților
An de an, în această perioadă, dar nu numai, pompierii sălăjeni se confruntă cu un număr mare de incendii produse la vegetație uscata, pe fondul acțiunilor de igienizare derulate de cetățeni în scopul pregătirii terenurilor pentru lucrările agricole de primăvară.
Astfel, în domeniul apărării împotriva incendiilor, efortul instituțional este orientat atât pe creșterea gradului de implicare al autorităților administrației publice locale și al cetățenilor pe componenta preventivă, cât și pe asigurarea unei capacități operaționale și de răspuns.
De la începutul acestui an, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al Județului Sălaj au fost înregistrate 102 incendii de vegetație uscată, iar dinamica unor astfel de intervenții din anii trecuți ne indică o posibilă creștere în perioada imediat următoare.
2. În acest context, facem apel către populaţie să respecte interdicţiile privind focul deschis!
Fiți responsabili, pentru preîntâmpinarea situațiilor care va pot pune viața in pericol!
Nu de puține ori, incendiile de miriști și vegetație uscată s-au extins la fondurile forestiere, iar pentru lichidarea acestora a fost necesară mobilizarea susținută a pompierilor militari, a voluntarilor și a comunităților locale.
De asemenea, nu de puține ori, aceste incendii au generat pagube materiale însemnate, rănirea unor persoane sau chiar piederea de vieți omenești.
Că să ne facem o idee despre amploarea acestui fenomen este suficient să aruncăm o privire pe statistica anilor trecți trecut. În anul 2020 au fost înregistrate 119 intervenții, în anul 2021 au fost înregistrate doar 59 de intervenții. Anul 2022, a fost caracterizat de un fond climatic cu temperaturi ridicate și o lipsă prelungită a precipitațiilor (adică secetă), ce a condus la o creștere semnificativă a incendiilor și anume la un număr de 443 de incendii care au fost generate de arderi necontrolate la vegetație uscată, terenuri virane, pajiști și fond forestier. În anul 2023 au fost înregistrate un număr de 53 de incendii, iar în anul 2024, 200 de intervenții. Doar în primele 3 luni ale acestui an, din numărul total de 166 de incendii, 102 au fost reprezentate de incendiile la vegetaţie uscată, fiind afectate un total de peste 535 de ha.
3. Cauzele și factorii determinanți care au dus la producerea acestor incendii de vegetație uscată și resturi vegetale au fost:
– nerespectarea măsurilor de prevenire;
– condițiile meteorologice favorabile: perioadele de secetă prelungită și valurile de căldură au creat condiții propice pentru izbucnirea și propagarea incendiilor de vegetație uscată.
Din acest număr, 346 incendii au fost la vegetații uscate de pe terenuri arabile, 28 incendii la pajiști, 27 incendii la terenuri intravirane, 28 incendii la fonduri forestiere. Suprafața totală afectată a fost de aproximativ 2620 ha la terenuri și la fond forestier. În afară de pagubele materiale produse, două persoane au fost rănite în urma acestor tipuri de incendii.
Un incendiu de amploare la vegetația uscată extins punând în pericol fondul forestier de lângă localitatea Voivodeni și mănăstirea din zonă, s-a petrecut în data de 09.03.2025, în jurul prânzului, unde pompierii sălăjeni au fost solicitați să intervină fiind afectată o suprafață de aproximativ 130 de ha. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta violent și se propaga cu repeziciune pe mai multe direcții, pe o suprafață extinsă dezvoltând multiple focare, inclusiv în interiorul pădurii. Au fost solicitate în sprijin și alte forțe din cadrul Stașiei Hida, Detașamentului Zalău și ale Secției Jibou. Au fost mobilizate forțe: 20 de pompieri militari cu 6 mijloace si tehnică specifică de intervenție și am fost sprijiniți de pompieri voluntari din Voivodeni, personal silvic și voluntari.
Așa cum am menționat anterior, pe lângă intervenția operativă, activitatea noastră vizează si componenta preventivă. Astfel, , inspectorii de prevenire sălăjeni derulează permanent acțiuni de informare și control, cu precădere pe această linie, pentru reducerea numărului de incendii produse la vegetația uscată.
Atragem atenţia, că în conformitate cu prevederile H.G.R. nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, „arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi” sau „amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii și alte vecinătăţi” se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.
„De ce? Pentru că poate pune în pericol viaţa oamenilor, poate distruge habitatul unor animale, poate afecta gospodăriile, locuinţele, reţelele de electricitate, pădurile sau culturile agricole. Vântul contribuie la propagarea flăcărilor, iar dacă incendiile se manifestă aproape de locuinţe, pericolul este şi mai mare. Protejaţi-vă viaţa şi proprietatea şi nu uitaţi că prin incendierea vegetaţiei uscate şi a gunoaielor se poluează şi mediul înconjurător”, se arată în finalul postării.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente facem apel la responsabilitate din partea cetățenilor.