Naţionala de fotbal a României a terminat la egalitate cu echipa Finlandei, 1-1 (0-1), vineri seara, pe Stadionul Olimpic din Helsinki, în Grupa a 3-a a Ligii B din Liga Naţiunilor.
Tricolorii au obţinut doar un punct după un joc bun, în urma căruia meritau mai mult. Selecţionata României este în continuare pe ultimul loc în grupă şi riscă să retrogradeze în al treilea eşalon valoric al competiţiei. Teemu Pukki (12) a marcat golul gazdelor, iar Florin Tănase (52) a egalat după pauză. Finlanda a deschis scorul la prima sa fază consistentă de atac, prin Pukki (12), cu şut de la 16 metri, după o minge respinsă greşit de Bancu. Pukki a fost aproape de a majora diferenţa (25), însă a tras pe lângă poartă după o eroare a aceluiaşi Bancu.
Cel mai bun moment al echipei României s-a consemnat în min. 33, când Sorescu a şutat din marginea careului, iar Hradecky a scăpat mingea în bară. Faza a continuat, iar centrarea lui Raţiu a căzut pe transversală, ulterior reluarea lui Tănase fiind deviată în corner. În finalul primei reprize, Bancu (39) şi-a încercat şansa din marginea careului, dar a trimis pe lângă poartă.
Tricolorii au egalat în min. 52, când Sorescu a colaborat foarte bine cu Bancu pe partea stângă, iar căpitanul Universităţii Craiova a centrat în marginea careului mic, de unde Florin Tănase a împins mingea în plasă.
Selecționerul României , Edi Iordănescu ,s-a declarat mulțumit de prestația tricolorilor și crede că echipa națională ar fi trebuit să plece din Finlanda cu cele trei puncte.
Chiar dacă echipa națională a pierdut, Edi Iordănescu a transmis că este încântat de felul în care s-au prezentat jucătorii și vede o evoluție în exprimarea naționalei.
”Am pregătit jocul pentru victorie. Perioada din iunie ne-a forțat să ne asumăm acest lucru cu toate riscurile care vin cu acest amănunt. Am început cu o echipă tânără, am păstrat niște puncte fixe în ceea ce privește jucătorii cu experiență. Dacă nu avem garanția unei poziții mai bune în grupă, să pregătim o echipă pentru viitor.
Am căutat rezultatul și am avut situații bune pe tranziție. Plătim pentru ce a însemnat perioada din iunie. Vom analiza, dar niciun jucător nu poate fi scos în față pentru lipsa de atitudine. Dacă rezultatele erau puțin mai bune în vară, acum vorbeam cu alt entuziasm. Am încredere în potențialul echipei și am încredere că într-un timp scurt putem ridica nivelul”, a declarat selecționerul pentru Antena 1.
În celălalt meci al grupei, Bosnia-Herţegovina a învins Muntenegru cu 1-0 şi şi-a asigurat promovarea în Liga A. Pe 26 septembrie au loc ultimele meciuri, România – Bosnia şi Muntenegru – Finlanda. România are nevoie de victorie cu Bosnia şi ca Finlanda să nu câştige la Podgorica.