România – Irlanda de Nord se joacă AZI, 4 septembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională
UPDATE: Având în vedere condițiile meteo și din dorința de a proteja suprafața de joc pentru partida de la 21:45, delegatul UEFA al meciului cu Irlanda de Nord a decis ca acoperișul Arenei Naționale să fie tras imediat. Și va rămâne așa inclusiv pe durata celor 90 de minute de joc.
Cei 23 de tricolori pentru debutul lui Mirel Rădoi pe banca naționalei!
Primul meci al TRICOLORILOR în acest an va fi al 706-lea din palmaresul echipei naționale a României. Bilanțul la zi este: 313 victorii, 181 egaluri, 211 înfrângeri, 1160-897 golaveraj.
În această dimineață, la cantonamentul naționalei de la Mogoșoaia, a avut loc testarea COVID oficială pentru meciul cu Austria, de luni, 8 septembrie. Aceeași instituție medicală acreditată de UEFA pentru competițiile sale a trimis reprezentanți care au recoltat probe, astfel încât delegația noastră să poată intra mâine în Austria și să putem desfășura partida nr. 2 din Liga Națiunilor.
Programul complet din Liga Națiunilor:
Vineri, 4 septembrie: Norvegia – Austria, România – Irlanda de Nord (21:45)
Luni, 7 septembrie: Austria – România, Irlanda de Nord – Norvegia (21:45)
Duminică, 11 octombrie: Norvegia – România (19:00), Irlanda de Nord – Austria (21:45)
Miercuri, 14 octombrie: Norvegia – Irlanda de Nord, România – Austria (21:45)
Duminică, 15 noiembrie: Austria – Irlanda de Nord, România – Norvegia (21:45)
Miercuri, 18 noiembrie: Irlanda de Nord – România, Austria – Norvegia (21:45)