În primul meci disputat de România la actuala ediție a Campionatului European de handbal feminin, echipa condusă de Florentin Pera a pierdut dramatic în fața Olandei, cu scorul de 29-28.
România a debutat cu stângul la Campionatul European, după eșecul cu Olanda, scor 28-29.
La fel ca iarna trecută, la Campionatul Mondial, Țările de Jos s-a impus la un gol diferență. Atunci a fost 31-30, acum un 29-28 frustrant.
Cu o mulțime de absențe importante, Florentin Pera a fost aproape de un rezultat mare, într-un final incendiar, în care s-au remarcat fosta jucătoare a HC Zalău, Alexandra Dindiligan și Buceschi. Din păcate, revenită la un turneu final, Cristina Neagu nu a avut prestația pe care și-ar fi dorit-o, fiind mai degrabă una modestă.
România a condus o singură dată. Din păcate,portarul Yulia Dumanska, cu 5 parade superbe, s-a accidentat în minutul 21. A surprins însă neplăcut Cristina Neagu, care a marcat doar un singur gol în prima parte și a mai ratat de 4 ori.
În repriza secundă, Crina Pintea a înscris două goluri în două minute și a egalat la 16. Apoi olandezele au preluat din nou conducerea, însă elevele lui Florentin Pera s-au ținut scai de adversare. Alexandra Dindiligan a marcat două goluri consecutive și a făcut 25-25, cu 7 minute înainte de final, însă nu au reușit să termine la egalitate. Pintea și Grozav au marcat câte 5 goluri, în timp ce, din tabăra olandezelor, Van der Heijden a fost de neoprit, cu 7 goluri.
Florentin Pera, antrenorul naționalei României a declarat:
„A fost un meci foarte greu, un meci foarte bun, sunt mândru de echipa mea, pentru că nu au renunțat. Am avut multe probleme înainte de acest meci, cu multe accidentări. Dar am revenit și sunt mulțumit de modul în care am luptat astăzi, nu am renunțat. În prima repriză, am ratat câteva șuturi cheie, a doua repriză a fost mai bună, atacul nostru a fost schimbat. Am găsit niște soluții bune și extremele noastre au jucat foarte bine. Am luptat până la final, iar acest meci ne dă un sentiment bun pentru următoarele meciuri”
Supărată pentru propria evoluție, căpitanul naţionalei de handbal feminin, Cristina Neagu, s-a declarat mândră de echipă, în ciuda înfrângerii cu Olanda, la debutul în grupa C a Campionatului European, scor 28-29, şi a mulţumit fanilor prezenţi în sala din Skopje.
”Cred că am fost foarte aproape şi vreau să-mi felicit colegele, pentru că noi avem o echipă foarte tânără, cu puţină experienţă. Astăzi însă, noi am luptat nebuneşte şi cred că, pe final, puteam lua puncte. Să fiu sinceră, cred că a fost vorba şi de puţin noroc, pentru că noi am ratat, ele au marcat şi asta a fost povestea. A fost avantaj de un gol pentru ele, dar putea cu uşurinţă, să fie un gol avantaj pentru noi sau să fie remiză. Pentru mine, a fost puţin ciudat şi modul de arbitraj, n-am înţeles mare lucru, aşa că am încercat să ne adaptăm. Dar cred că, la final, am făcut o treabă bună. Sincer, sunt mândră de ceea ce am făcut, n-am luat puncte, dar e primul meci şi, dacă jucăm la fel, avem şanse să avansăm în faza eliminatorie şi să facem lucruri bune şi acolo. Sunt foarte mândră să avem atâţia fani în sală, ne-am simţit ca acasă”.
Cristina Neagu a încheiat partida cu 3 goluri, dintre care două din aruncări de la 7 metri. Românca e cea mai bună marcatoare din istoria campionatelor europene de handbal, cu 267 de goluri. Pentru echipa noastră urmează meciurile cu Franța și Macedonia de Nord. Naţionala României participă pentru a 14-a oară la turneul final al CE, iar ediţia din 2022 are loc între 4 şi 20 noiembrie şi este găzduită de oraşele Ljubljana, Celje, Skopje şi Podgorica.