Au trecut aproape trei luni de când președintele rus Vladimir Putin a început să amenințe întreaga lume cu bomba nucleară, iar statul român tot nu a reușit să distribuie către populație pastilele de iod. Deși în luna martie ministrul Alexandru Rafila spunea că este o urgență, medicamentele zac și acum în depozitele Direcțiilor de Sănătate. Marți seara, Ministerul Sănătății a afișat pe site Ordinul de ministru care stabilește procedura prin care cetățenii vor primi pastilele. Suntem anunțați că iodul va fi distribuit prin farmacii, doar cu prescripție de la medicul de familie. Acest lucru ar putea începe, cel mai devreme, peste câteva săptămâni, timp în care amenințarea nucleară mai are puțin de așteptat.
După ce președintele rus Vladimir Putin a început să amenințe întreaga lume cu o bombă nucleară, statul român a fabricat de urgență milioane de pastile de iod, insă către populație nu a fost distribuită nicio pastilă.
Deși în luna martie ministrul Alexandru Rafila spunea că este o urgență, medicamentele zac și acum în depozitele Direcțiilor de Sănătate Publică.
Ministerul Sănătății lucrează la organizarea unui sistem de distribuție gratuită a pastilelor de iod către populație care va fi operaționalizat după ce campania de informare publică asupra acestui subiect se va încheia. Suntem anunțați că iodul va fi distribuit prin farmacii, doar cu prescripție de la medicul de familie. Acest lucru ar putea începe, cel mai devreme, peste câteva săptămâni, timp în care amenințarea nucleară mai are puțin de așteptat.
La începutul lunii martie, întreaga planetă vorbea despre amenințarea nucleară. Autoritățile de la București și-au dau seama ca nu este de glumă și au fabricat în regim de urgență 30 de milioane de pastile de iod la Antibiotice Iași. Urmau să fie distribuite imediat populației.
Ministrul Sănătăţii a mai menţionat că pastilele de iodură de potasiu vor fi furnizate în mod gratuit, pentru că este o problemă de sănătate publică.
Fabrica Antibiotice Iaşi a produs 30 de milioane de comprimate cu iodură de potasiu. Marea majoritate a acestora au fost distribuite deja către depozitele direcţiilor de sănătate publică din ţară.
Administrarea de pastile de iodură de potasiu trebuie făcută în cazul unei urgenţe exclusiv la indicaţiile autorităţilor, precizează Ministerul Sănătăţii, într-un document referitor la măsurile în caz de accident nuclear.
Potrivit MS, „tratamentul se va administra optim în maxim 8 ore de la anunţul autorităţilor”. Aceste pastile, utilizate în cazul producerii unui incident nuclear care se soldează cu creşterea nivelului de radiaţii, trebuie luate doar la indicaţia autorităţilor.
Modul de administrare a comprimatelor de iodură de potasiu 65 mg (echivalent pentru 50 mg de iod) este următorul: nou-născuţi – 1 lună – un sfert de comprimat echivalent 12,5 mg iod, 1 lună – 3 ani – jumătate de comprimat echivalent 25 mg iod (la sugari se dizolvă un sfert sau jumătate de comprimat, în funcţie de vârstă, în apă sau ceai), 3 – 12 ani – un comprimat echivalent 50 mg iod, adulţi şi copii peste 12 ani – două comprimate echivalent 100 mg iod, femei gravide şi cele care alăptează – două comprimate echivalent 100 mg iod, adulţi peste 40 ani – nu se recomandă profilaxia cu iodură de potasiu persoanelor cu vârsta de peste 40 de ani, cu excepţia situaţiilor excepţionale în care expunerea tiroidei la iod radioactiv prin inhalare este de aproximativ 5 Gray (Gy).
Conform Ministerului Sănătății, iodura de potasiu trebuie păstrată ambalată, în locuri uscate, la întuneric, la temperaturi de maxim 25 grade Celsius.