CFR Cluj urmează să joace în turul 2 preliminar al Conference League, contra celor de la Inter Club d’Escaldes, după ce a fost eliminată din primul tur preliminar al Champions League de către Pyunik Erevan.
Sezonul european pentru cei de la CFR Cluj a început cu primul tur preliminar al Champions League, acolo unde a jucat contra campioanei Armeniei, Pyunik Erevan. După un 0-0 în deplasare și 2-2 pe teren propriu, dubla manșă a ajuns la executarea loviturilor de departajare.
Acolo, campioana României a pierdut și astfel a ajuns în al doilea tur preliminar din Conference League. Misiunea celor de la CFR Cluj nu este neapărat imposibilă, dat fiind faptul că ardelenii vor fi cap de serie în toate tururile preliminare.
După dubla manșă cu Inter d’Escaldes, unde în primul meci dintre cele două formații ardelenii s-au impus fără mari emoții, 3-0; CFR Cluj ar putea să dea peste Șahtior Soligorsk în cazul unei victorii în dublă manșă în fața celor de la Inter Club d’Escalder din Andorra.
Șahtior Soligorsk a terminat pe locul 1 sezonul 2020-2021, cel care a determinat calificarea formației în cupele europene pentru actuala ediție.
Campionatul din Belarus se dispută pe sistemul primăvară-toamnă, adică începe martiei și se sfârșește în luna noiembrie. Momentan, după 12 meciuri jucate, cu 3 mai puțin față de Bate Borisov, liderul la zi al campionatului, cu 29 de puncte, formația din Soligorsk are 21 de puncte adunate.
Șahtior Soligorsk a ajuns în Conference League la fel ca gruparea lui Dan Petrescu, după ce a pierdut în primul tur preliminar al Champions League, în fața celor de la Maribor.
Aceștia au beneficiat de o statutul de „lucky loser” și au primit acces direct în turul 3 la Conference League, spre deosebire de CFR Cluj, care e nevoită să joace o dublă manșă și în turul 2. Bielorușii au pierdut partida tur, de pe teren propriu, 0-2, și au remizat în deplasare, 0-0.
CFR Cluj ar putea să dea peste Șahtior Soligorsk în cazul unei victorii în dublă manșă în fața celor de la Inter Club d’Escalder din Andorra.
Partidele ar urma să se joace pe 4 sau 11 august, însă pot apărea modificări și se pot disputa cu o zi mai devreme față de datele menționate.