Sindicaliștii din Sănătate se pregătesc de mitinguri și grevă generală. Negocierile cu Guvernul au eșuat. Aceștia spun că oferta Guvernului este insuficientă.
Sindicaliștii din Sănătate se pregătesc de mitinguri și grevă general. Analiza comparativă a ofertei Guvernului cu revendicările stabilite de comun acord cu cealaltă federație reprezentativă arată clar că sunt necesari o serie de pași suplimentari pentru a satisface așteptările angajaților din sănătate, transmite Federația Solidaritatea Sanitară.
Creșterea medie a veniturilor salariale pe care ar genera-o oferta Guvernului, în varianta raportării ei doar la cheltuiala cu salariile de bază, este de doar 10,5%, cu doar 0,1 puncte procentuale peste inflația înregistrată în anul anterior. Creșterea medie a veniturilor salariale la nivelul întregului an 2024 ar fi de doar 13,9%, fiind inferioară creșterii solicitate.
Oferta Guvernului nu acoperă cea mai importantă parte a specificului activității din sistemul sanitar, respectiv nu recompensează contribuția la asigurarea permanenței serviciilor medicale.
„Deși revendicările comune indică necesitatea rezolvării acestei suferințe a profesioniștilor din Sănătate, prin aplicarea integrală a prevederilor Legii nr. 153/2017 (incluzând raportarea sporurilor la salariile de bază în plată) înainte de aplicarea creșterilor salariale, oferta guvernului nu satisface această așteptare legitimă a angajaților din sănătate”, arată sindicaliștii.
Oferta Guvernului nu satisface nici una dintre revendicările privind adoptarea măsurilor de creștere a calității vieții profesionale a angajaților din sănătate și de creștere a calității actului medical, cum ar fi recunoașterea îndeplinirii anticipate a stagiului de cotizare și echivalarea competențelor asistentelor medicale absolvente de postliceală.
Mai mult, oferta Guvernului nu satisface speranța angajaților din sănătate privind aplicarea noii legi a salarizării, Guvernul neonorând angajamentele asumate față de Federația Solidaritatea Sanitară în anul trecut. În discuție este eliminarea unei serii de inechități, absența unei ierarhii acceptate în comun de partenerii sociali afectând totodată și posibilitatea unei distribuții etice a creșterilor salariale au mai transmis sindicaliștii.
Continuarea acțiunilor de protest are totodată ca scop și satisfacerea seriei de revendicări ce vizează Ministerul Sănătății, respectiv negocierea anexelor la Contractul Colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate, acestea având o contribuție suplimentară.
„Cumularea datelor din declarațiile publice ale celeilalte federații reprezentative cu semnăturile vizibile pe site-ul dedicat de noi grevei generale, se poate constata că numărul semnatarilor pentru grevă a depășit deja peste jumătate din numărul total al angajaților din sănătate. Având în vedere că acum există cadrul legal pentru desfășurarea unei greve generale, condițiile pentru declararea grevei generale sunt îndeplinite. Acțiunile imediate pe care le va desfășura Federația Solidaritatea Sanitară includ o acțiune cu caracter de surpriză și prima manifestare în stradă, din acest an, a reprezentanților Federației Solidaritatea Sanitară, din categoria celor ce fac parte din avertizările prealabile, care va fi în data de 1 februarie 2024. Sperăm că Guvernul va avea înțelepciunea onorării tuturor revendicărilor, în forma solicitată, înainte de a ajunge la declanșarea grevei generale”, transmit sindicaliștii.