Momente de tensiune maximă la o unitate de învățământ din orașul Șimleu Silvaniei, unde a fost solicitată intervenția de urgență a oamenilor legii. Un conflict izbucnit între doi părinți pe tema drepturilor părintești a generat o stare de panică, incidentul soldându-se cu aplicarea de sancțiuni contravenționale și emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva unui cetățean străin.
Incidentul a avut în timpul orelor de curs, în jurul orei 08:40. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au fost solicitați să acorde sprijin de urgență colegilor de la Poliția Locală, care interveniseră deja pentru a aplana un scandal izbucnit în incinta unei școli din localitate. Din primele verificări, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 59 de ani, cetățean străin, s-a deplasat la unitatea școlară cu intenția de a-și vedea fiul minor. Pe fondul unor neînțelegeri mai vechi cu fosta parteneră privind exercitarea drepturilor părintești, între cei doi adulți a izbucnit o ceartă violentă, existând riscul iminent ca situația să degenereze în acte de violență sub privirile elevilor.
Ambele persoane au fost ridicate și conduse la sediul poliției pentru audieri. Inițial, oamenii legii nu au constatat săvârșirea vreunei infracțiuni, astfel că bărbatul a fost doar amendat conform Legii numărul 61 din 1991 pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, ambii părinți fiind instruiți să respecte legea. Situația s-a schimbat radical câteva ore mai târziu, în jurul orei 16:00, când mama copilului s-a prezentat din nou la secție pentru a cere ajutor. În prezența unui reprezentant al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj, polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului. În urma răspunsurilor oferite direct de către copil, s-a stabilit existența unui pericol iminent, motiv pentru care pe numele tatălui străin a fost emis un ordin de protecție valabil pentru 5 zile.
Acest incident regretabil petrecut în incinta unei instituții de învățământ scoate la iveală traumele profunde la care sunt expuși minorii în cazul divorțurilor conflictuale, impunând o vigilență sporită din partea autorităților din Șimleu Silvaniei pentru a garanta că școlile din județul nostru rămân spații sigure, complet protejate de disputele agresive ale adulților.










