FIFA intenționează să modifice o regulă crucială chiar în timpul Campionatului Mondial din 2026. Forul mondial vrea să schimbe modul în care se desfășoară aruncarea cu banul dinaintea loviturilor de departajare, regulă care ar putea fi aplicată chiar din faza eliminatorie a turneului.
Informația privind modificarea regulamentului a fost dezvăluită de jurnaliștii de la publicația The Times, iar decizia finală este așteptată de la consiliul IFAB. În prezent, arbitrul aruncă moneda de două ori înainte de penalty-uri: o dată pentru a stabili cine execută prima lovitură și a doua oară pentru a alege poarta. Oficialii FIFA consideră că acest sistem poate crea un dezavantaj psihologic uriaș pentru o echipă, dacă aceasta pierde ambele aruncări. Noua propunere prevede o singură aruncare de monedă, exact ca la începutul meciului. Câștigătorul va alege fie să execute primul, fie poarta la care se va trage, iar echipa adversă va primi automat opțiunea rămasă. Discuțiile au fost reluate intens după finala Ligii Campionilor, unde Arsenal a pierdut ambele aruncări în fața celor de la PSG, oferindu-le francezilor un dublu avantaj. Un alt exemplu celebru este finala mondială din 2022, unde Franța a bătut prima, dar penalty-urile s-au executat în fața fanilor din Argentina, sud-americani care au și câștigat trofeul.
O altă noutate majoră adoptată deja la acest Campionat Mondial pentru protejarea sănătății jucătorilor este introducerea pauzelor obligatorii de hidratare. În fiecare repriză, după minutul 22, arbitrul este obligat să întrerupă meciul timp de 3 minute. Acest format transformă practic o partidă de fotbal în patru sferturi, un stil extrem de familiar publicului din Statele Unite ale Americii, țară gazdă a turneului mondial. Deși unii antrenori văd un avantaj în aceste pauze pentru că pot oferi noi indicații tactice, selecționerul Argentinei, Lionel Scaloni, s-a arătat destul de critic. El a explicat că aceste fragmente distrug ritmul jocului, iar timpul rămas la pauza mare pentru discuții la vestiare devine extrem de scurt, de doar 3 minute. Cu toate acestea, tehnicianul a recunoscut că, în cele din urmă, publicul și echipele se vor adapta, iar noua regulă va deveni o normalitate în fotbalul modern.











