Scopul mărţişorului este de a aduce vestea înnoirii, speranţa, bucuria, iubirea şi concilierea în vieţile oamenilor care îl dăruiesc sau îl primesc. Obiceiul dăruirii mărțișoarelor este o tradiție străveche și bogată în semnificații care a fost păstrată și transmisă de-a lungul generațiilor în diverse comunități etnografice din România. Acest obicei se manifestă în diferite moduri, iar practicile specifice pot varia în funcție de regiune, având fiecare zona particularitățile sale în ceea ce privește momentul dăruirii, formele mărțișoarelor și credințele asociate.
Aromânii, de exemplu, alegeau să ofere mărțișoarele în ajunul zilei de 1 Martie. Mărțișorul consta într-un șnur răsucit din lână albă și roșie, având ciucuri la capete și o monedă veche de argint găurită. Acest șnur era legat la mână, picior sau la mânerul ușii, simbolizând sănătate și prosperitate. De asemenea, era obiceiul de a servi o turtă dulce, fără sare, în loc de pâine obișnuită, pentru a marca venirea primăverii. Grămoștenii, în schimb, aveau un mod distinct de a întâmpina mărțișorul, rostind o urare specifică care aducea noroc și voie bună.
Pe de altă parte, în alte comunități, mărțișorul era dăruit în dimineața zilei de 1 Martie. Copiii, fetele, femeile tinere și chiar flăcăii din unele zone etnografice îl purtau la gât, pe piept sau la încheietura mâinii. Existau și variante regionale în care mărțișorul era scos la anumite sărbători ale primăverii sau înflorirea primilor pomi fructiferi.
Credințele asociate cu mărțișorul erau diverse și interesante. Purtătorii mărțișorului erau considerați a fi feriți de boli, deochi și farmece, beneficiind de sănătate și noroc. După ce era scos, mărțișorul avea diverse destinații: era păstrat în casă ca o amuletă magică în Transilvania și Banat pentru a feri locuința de trăsnete și molime; în Dobrogea, era ascuns sub o piatră sau un gard pentru a fi protejat de berze; în Muntenia, bănuțul de argint era schimbat pentru a aduce albiciune obrazului și o fire mai plăcută.
Mărţişorul este dăruit mai întâi între oameni, apoi este oferit plantelor şi, prin extensie, întregului Univers. Astfel, prin răspândirea mărţişorului, omul doreşte să echilibreze principiile contrare şi complementare care îi guvernează Universul, precum viaţa-moartea, lumina-întunericul, vara-iarna, masculinul-femininul, semnificaţii cuprinse în albul şi roşul şnurului.
Pe vremuri, mărţişorul consta într-un bănuţ de aur prins de un găitan de mătase împletit cu fire albe şi roşii, pe care persoana care îl primea îl purta la gât până când întâlnea prima roză înflorită, pe crengile căreia depunea apoi darul primit. Bănuţul însemna Soarele la trecerea dintre anotimpuri, îmbelşugarea, iar firele albe şi roşii ale găitanului însemnau faţa albă ca un crin şi rumenă ca o roză. Ţăranii păstrau obiceiul în fiecare început de primăvară, ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului.
O altă variantă de mărţişor autentic presupune ca şnurul bicolor să fie decorat la capete cu câte un ciucur: unul alb, sub forma unei reprezentări antropomorfe masculine, şi unul roşu, sub forma unei siluete feminine. Unirea masculinului, prin intermediul şnurului, cu femininul reprezintă în context reconcilierea principiilor contrare la nivel teluric şi cosmic.
În prezent, mărţişorul este oferit și virtual, pe platformele de socializare, prin imagini sau animaţii haioase.
