Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță care schimbă regulile de avizare a construcțiilor pentru a reduce birocrația și întârzierile. Măsurile prevăd proceduri electronice și termene clare și vizează proiecte publice și private, inclusiv cele finanțate prin PNRR.
Avizarea unei construcții este procesul în care un proiect (de exemplu,un bloc, o școală, un drum sau o rețea de apă) trebuie să primească acorduri de la mai multe instituții: mediu, utilități, siguranță, patrimoniu etc. Fără aceste avize, autorizația de construire nu poate fi emisă.
În realitate, procesul e adesea lung, imprevizibil și uneori blocat de cerințe suplimentare care nu sunt clar prevăzute în lege. Anul trecut, Guvernul a introdus termene clare și regula „avizului tacit” – dacă o instituție nu răspunde la timp, avizul se consideră aprobat automat.
Totuși, aceste reguli nu au fost respectate peste tot. Beneficiarii și proiectanții s-au plâns că li s-au cerut taxe neașteptate, avize suplimentare sau că dosarele nu au fost primite sau înregistrate, din cauza procedurilor interne sau lipsei de personal. Toate acestea au dus la întârzieri mari, atât la proiectele publice, cât și la cele private (infrastructură, locuințe, utilități).
Ordonanța propusă de Ministerul Dezvoltării vrea să oprească aceste probleme și să impună reguli clare pentru toate autoritățile care dau avize. Ideea e ca procedurile să fie aceleași peste tot și ca beneficiarii să poată vedea clar ce se întâmplă cu dosarele lor, fără întârzieri sau cerințe inventate.
O schimbare importantă este că toate cererile, avizele, acordurile sau respingerile trebuie trimise numai pe cale electronică, chiar în ziua în care sunt emise. Asta înseamnă că instituțiile nu mai pot întârzia răspunsul. Beneficiarul va afla imediat dacă i se cer clarificări, dacă avizul a fost aprobat sau dacă dosarul a fost respins. Această regulă ajută ca dosarele să nu mai rămână „în aer” și creează o dovadă clară a fiecărui pas.
Proiectul de ordonanță interzice limitarea numărului de dosare depuse pentru avizare, fie ele depuse fizic sau online. Practici ca „primim doar câteva dosare pe zi” sau blocarea platformelor online devin ilegale. Lipsa de personal nu mai poate fi invocată pentru a refuza primirea dosarelor. Refuzul e permis doar în cazuri tehnice, cum ar fi documente lipsă sau fișiere ilizibile.
Altă problemă frecventă a fost obligarea solicitantului să obțină un aviz înainte de altul, ceea ce întârzia procesul. Noua ordonanță clarifică că avizele se cer toate odată, nu pe rând. Corectarea observațiilor și respectarea condițiilor rămâne responsabilitatea proiectantului și a beneficiarului, nu a instituțiilor. Scopul este să se reducă timpul de avizare și să se evite blocajele artificiale.
O regulă importantă este gratuitatea avizelor pentru lucrările publice. Pentru proiectele finanțate din bani publici, instituțiile nu mai pot cere taxe sau consultanță suplimentară. Pentru proiectele private, nu se mai pot percepe taxe repetate pentru același dosar. Dacă dosarul este completat sau revizuit, taxele plătite inițial rămân valabile.
Pentru proiectele finanțate prin PNRR, documentațiile trebuie analizate cu prioritate și rapid. Dacă autoritățile nu respectă termenele, se aplică în continuare regula „avizului tacit” – adică avizul se consideră aprobat automat.
Guvernul spune că nerespectarea termenelor poate întârzierea finalizarea proiectelor și pierderea banilor europeni.
Ca să fie respectate regulile, ordonanța introduce amenzi clare: până la 30.000 de lei pentru instituțiile care refuză fără motiv dosarele sau limitează accesul la avizare. Amenzile vor fi date de Inspectoratul de Stat în Construcții.
Proiectul trebuie să fie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial ca să intre în vigoare. Până atunci, se află în dezbatere publică și poate fi modificat.









