Dr. Daniela Gabriela Zaharie, medic primar Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și coordonator al Centrului Județean de Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău, atrage atenția asupra riscurilor pe care le presupune infecția cu noul coronavirus în cazul persoanelor cu comorbidități. În această categorie intră nu doar diabetul zaharat, ci și prezența obezității, a supraponderei, a sindromului metabolic și a bolilor cardiovasculare. Toate acestea reprezintă cazuri de risc major în cazul infectării cu SARS-COV2, de aceea este extrem de important să păstrăm distanțarea socială, să purtăm masca și să păstrăm strict igienă mâinilor în special, dar nu numai, spune medicul.

„Izbucnirea pandemiei reprezintă o uriașă provocare pentru corpul medical și o lupta continuă cu un inamic invizibil și încă necunoscut. În cadrul apariției infectării cu virusul SARS-COV2 evoluția diabetului zaharat este mai greu de controlat, fapt care agravează infecția și influențează în sens negativ evoluția. În același timp pacienții care nu aveau anterior probleme metabolice au apărut modificări glicemice prin diverse mecanisme odată cu contactarea virusului. De aceea pe lângă măsurile de prevenție cunoscute ar fi bine să fim atenți și la alimentație. Ar trebui să respectate reguli de alimentație sănătoasă, echilibrată caloric, care să nu ducă la creștere în greutate în acesta perioadă. Să încercăm să păstrăm programul de activitate fizică zilnică în limita posibilităților, să fim atenți la consumul de alcool, la programul de somn, pe cât posibil să evităm stresul. Toate acestea ne influențează în sens negativ imunitatea de care trebuie să avem grijă”, a transmis dr. Zaharie.
Potrivit diabetologului, pentru a reduce răspândirea acestei pandemii și a depăși situația gravă în care ne aflăm, trebuie să reflectăm foarte serios asupra efectuării vaccinului anti SARS-COV2:
„Este metodă prin care se poate ajunge la o întrerupere a lanțului de transmitere virală. Astfel aș recomanda sfătuirea cu medicul de familie sau medicii specialiști pentru pacienții cu boli cronice, aflați în programele de sănătate”.