Simona Halep a vorbit despre activitatea ei în tenis, dar și despre turneul ei preferat. Sportiva româncă recunoaște că Roland Garros este în topul preferințelor sale, având în vedere titlul câștigat în 2018. Constănțeanca susține că se simte mai încrezătoare ca niciodată acum, iar starea ei de sănătate s-a îmbunătățit vizibil.
„Roland Garros este turneul meu preferat”, a declarat, la ultima ediţie a Players’ Voice, jucătoarea română de tenis Simona Halep, care s-a impus în 2018 pe zgura pariziană.
„Mă simt ‘nou-nouţă’, mă simt mai încrezătoare şi mai ales stau mult mai bine cu sănătatea. În sfârşit! Acum nu mai am probleme, nu mai am accidentări grave. Sunt atât de fericită să revin pe teren şi sunt nerăbdătoare să joc fiecare meci, fiindcă vreau cu adevărat să continui să progresez”, a spus Halep, fost lider mondial, acum pe locul 19 în ierarhia internaţională.
Sportiva a recunoscut și că turneul ei preferat este Roland Garros, adăugând că mereu se simte bine atunci când ajunge acolo. Deși anul trecut a lipsit, de această dată, Simona Halep este pregătită să participe și să și câștige.
„Roland Garros este turneul meu preferat şi mă simt mereu bine când vin acolo. Va fi puţin diferit pentru că anul trecut nu am putut veni, aşa că vom vedea. Am nevoie de mai mult timp ca să-mi recapăt încrederea şi mai ales ca să joc meciuri. Sper deci că voi putea reveni în formă înainte de a merge acolo şi că voi putea profita de asta. Pentru mine, este cel mai bun turneu”, a spus românca.
Sportiva și-a amintit și de titlul de la Roland Garros obținut în 2018. A fost prima ei victorie într-un turneu de Mare Șlem, motiv pentru care apreciază momentul mai mult decât orice altceva. Totodată, Halep nu exclude nici să câștige din nou acest titlu, însă nu va pune presiune cu ea având în vedere că deja are 30 de ani.
„Voi păstra mereu o amintire extraordinară titlului meu de la Roland Garros, în 2018. A fost prima mea victorie într-un turneu de Mare Şlem şi visasem întotdeauna să câştig Roland Garros. A fost o atmosferă frumoasă: mulţi fani mă susţineau şi mă simţeam bine. Nu voi uita niciodată acest moment. Dacă voi câştiga din nou, va fi la fel de special, fiindcă de fiecare dată când câştigi un turneu de Mare Şlem, este ceva foarte deosebit. Am acum 30 de ani, aşa că nu pun presiune. Muncesc mult, fiindcă vizez să reuşesc din nou aici. Vom vedea dacă asta se va întâmpla”, a adăugat ea.
Halep a comentat retragerea australiencei Ashleigh Barty, care era N.1 mondial când a luat această decizie: „Sigur, am fost şocată să aflu de retragerea lui Ash Barty fiindcă era cea mai bună jucătoare din lume şi a câştigat tot. Nu vreau să compar planurile de carieră şi de retragere în general, fiindcă avem vieţi diferite. Ea a realizat mai mult decât am obţinut eu la vârsta ei, aşa că nu pot face comparaţii. Nu mă aşteptam să se retragă, însă acum că a făcut-o, e clar că e mulţumită de decizia ei. Îi doresc numai bine. A fost foarte puternică pentru a lua atât de repede această hotărâre. Fiecare trebuie să decidă singur şi înţeleg asta.”
Ea a mai adăugat că va renunța la tenis doar în momentul în care o să simtă că nu poate juca la cel mai înalt nivel, însă până atunci va continua să se mențină în clasament și să joace cum știe mai bine.