Simona Halep îi sfătuiește pe români să se vaccineze: „Sper să înțeleagă ceva și să facă asta. Eu voi face și doza a treia”, este mesajul sportivei.
Simona Halep îi sfătuiește pe români să se vaccineze împotriva COVID-19. La revenirea în țară după Indian Wells, jucătoarea a vorbit despre situația îngrijorătoare înregistrată în România din cauza pandemiei. Simona Halep s-a vaccinat deja cu primele două doze și spune că o va face curând și pe a treia. Sportiva îi compătimește pe compatrioții care au de suferit din cauza virusului.
„Este foarte trist ce se întâmplă în spitale. Sper ca lumea să înțeleagă ceva din această întâmplare și să se vaccineze, pentru că, așa cum spun medicii, ne protejează. Sigur că voi face și doza a treia, imediat după ce termin turneele”, a declarat Simona Halep.
Halep s-a întors în ţară, după o şedere în Statele Unite pentru turneul de la Indian Wells, încă o competiţie încheiată prematur pentru ea, după turul III, chiar în ziua cu cele mai multe decese provocate de COVID-19: 442. Dintre cei care au pierdut lupta cu SARS-CoV-2, 397 erau persoane nevaccinate! Această situaţie teribilă a şocat-o pe Halep, care a avut un mesaj pentru români, la revenirea în ţară.
” Mă îngrijorează foarte foarte mult situaţia şi îmi pare rău să aud ce se întâmplă înspitale, e foarte trist. Sper ca toţi oamenii să înţeleagă din această întâmplare şi să se vaccineze, pentru că, cu siguranţă, aşa cum tot spun medicii, ne protejează. Cu siguranţă, o să fac şi a treia doză, imediat după ce voi termina turneele din acest sezon. Nu pot să spun că sunt mulţumită de ceea ce a fost acolo dar sunt sănătoasă, n-am dureri. E greu după accidentare. Ştiam că va fi un sfârşit de an destul de greu. Sunt OK, sunt pozitivă şi abia aştept să mă întorc pe teren, la antrenamente. E greu să joci Indian Wells în octombrie, s-a schimbat totul, dar e meritul celor care joacă bine. Mă bucur că sunt aptă să joc şi că voi juca la Moscova şi la Cluj. În Rusia, e greu cu antrenamentele. Sunt două săli şi nu e comod, mai ales cu restricţiile. Am preferat să vin acasă şi să plec peste două zile. Am avut destul timp liber anul acesta”, a menționat sportiva.