Nu s-a ajuns la niciun consens după discuția de miercuri, de la Palatul Victoria, dintre sindicaliştii din educaţie și premierul Nicolae Ciucă. Sindicaliștii spun că cererile lor nu au fost soluționate așa că greva din învăţământ va începe luni, 22 mai.
Întâlnirea sindicaliștilor din Educație cu premierul Nicolae Ciucă nu s-a soldat cu niciun rezultat. Sindicaliștii anunță că nu se vor lăsa și vor declanșa greva din învăţământ luni, 22 mai, pentru că promisiunile sunt nesatisfăcătoare.
”Ni s-au avansat nişte propuneri pe care noi le considerăm nesatisfăcătoare, în momentul de faţă, respectiv aplicarea în integralitate a Anexei 8, pentru toţi cei care sunt prinşi şi posibilitatea prinderii în Programul de guvernare a învăţământului ca prioritate naţională. Asta este ceea ce s-a lansat în urma discuţiei”, a spus Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”,Marius Nistor.
El a precizat: ”Greva care a fost anunţată va începe luni, 22 mai, în toate unităţile de învăţământ preuniversitar. Nu avem niciun motiv, în momentul de faţă, să renunţăm la această formă extremă de protest. Nu ne-am dorit-o, era obligaţia Guvernului şi a celor care au putere de decizie, cunoscând problemele noastre, să vină cu soluţii mult mai rapide. Şi, aşa cum i-am transmis şi domnului prim-ministru şi domnului Ciolacu, apare o mare problemă, cea legată de credibilitate”.
Nistor a mai spus că majoritatea colegilor lui vor să vadă lucruri concrete şi nu doar declaraţii, chiar dacă sunt făcute în şedinţă de Guvern sau în altă parte.
Simion Hăncescu, preşedinte FSLI, a spus la rândul lui că ”concluzia este clară, promisiunile sunt subţiri, doar că anexa se va aplica şi că în programul de guevrnare o să fie lucruri concrete legate de grila de salarizare şi că educaţia va fi prioritate”. ”Oamenii aşteaptă altceva şi este limpede că de luni va fi grevă generală. Este voinţa oamenilor, mandatul nostrum este de a veni cu ceva concret. Am cerut astăzi să se resolve şi problema inflaţiei, să se vină cu un act normativ care să acopere rata inflaţiei, acest lucru se poate face”, a mai spus preşedintele FSLI.El a anunţat că este posibil să mai existe o discuţie cu premierul Nicolae Ciucă, luni. ”Mai este timp să se găsească soluţii dar, până atunci, mesajul nostru este clar, grevă generală din 22 mai, orele 8.00.”
Textul convenit cu sindicatele din educație, din care să rezulte foarte clar că educația reprezintă prioritate națională, va fi transmis săptămâna viitoare, a spus premierul Nicolae Ciucă.
„Am avut un dialog foarte bun și apreciez, așa cum am spus și voi susține de fiecare dată, că educația este și va fi o prioritate pentru Guvernul României și pentru a actuala coaliție de guvernare.Ca atare, în urma discuțiilor, am prezentat foarte clar care sunt posibilitățile bugetare ale Guvernului în momentul de față și în felul acesta ne-am angajat să închidem anexa 8 din Legea 153 – este o anexă și o asumare care vizează toate categoriile profesionale care au rămas în acea anexă și, de asemenea, ne-am asumat la nivelul coaliției că în programul de guvernare care va fi aprobat săptămâna viitoare și cu care va intra în funcțiune noul guvern, împreună cu reprezentanții sindicatelor, vom înscrie textul convenit din care să rezulte foarte clar că educația reprezintă prioritate națională”, a transmis premierul.
Potrivit acestuia, este o abordare „cât se poate de sinceră și onestă atât față de toți cei care lucrează în învățământ, de profesori, de personalul nedidactic și este abordare onestă față de noi, exprimând foarte clar, în momentul de față, care este pe de o parte posibilitatea financiară acum, când vorbim, care este abordarea pentru intrarea în vigoare a legilor Educației și a noii legi a salarizării, așa cum a fost ea asumată prin PNRR”.