Partidul Național Liberal a depus o nouă propunere legislativă care vizează sprijijnirea copiilor cu părinți la muncă în străinătate. În România sunt aproximativ 160.000 de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă peste hotarele țării.
Partidul Național Liberal a depus o nouă propunere legislativă care vizează sprijijnirea copiilor cu părinți la muncă în străinătate. Liberalii vor să dea dreptul instituţiilor publice, şcolilor, spitalelor, ONG-urilor sau cultelor să atragă finanţări europene şi să deruleze programe speciale pentru aceşti copii.
Instituțiile publice, școlile, spitalele, ONG-urilor și cultele religioase vor putea să atragă finanțări europene și să implementeze programe speciale pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate, se arată într-un nou proiect de lege inițiat de PNL. Așadar, sunt disponibile 150 de milioane de euro. Copiii ramași acasă, după ce părinții au plecat la muncă în străinătate, lipsiți de afecțiune și supraveghere, sunt expuși la mai multe riscuri: abandonul școlar; autoizolarea; apariția tulburărilor emoționale și comportamentale; risc de a se îmbolnăvi; risc de a intra într-un anturaj negativ (consum de droguri, alcool etc).
În plus, lipsa atât a părinților, cât și a reprezentanților legali limitează accesul copiilor la servicii de sănătate și educație, la protecție juridică sau la prestații sociale. Pentru acești copii vor fi elaborate măsuri pentru pregătirea școlară suplimentară și servicii sociale, psihologice și juridice adaptate.
„Depunem o nouă inițiativă legislativă de sprijinire a copiilor cu părinți la muncă în străinătate, mai exact propunem un plan național de sprijin pentru copiii care au părinți la muncă în străinătate . Prin acest proiect, dorim să dăm dreptul instituțiilor publice, școlilor, spitalelor, ONG-urilor, cultelor religioase, să atragă finanțări europene și să deruleze programe speciale pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate. Sunt disponibile aproximativ 150 de milioane de euro, prin programele operaționale 2021-2017.”, a precizat RalucaTurcan.
Fostul ministru al Muncii afirmă că în România sunt aproximativ 160.000 de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și apreciază că minimum de 20.000 de copii vor fi sprijiniți prin acest plan național de ajutorare a copiilor care au părinții plecați la muncă în afara hotarelor României.
„Nu se știe numărul exact al acestor copii care au părinții plecați la muncă, sunt copii care scapă de pe radarul autorităților și care au nevoie de măsuri integrate de sprijin, de un plan național și nu de un program pilot care să funcționeze într-o parte a țării.”, încheie Turcan.