Războiul Fantomă” a fost o perioadă neobișnuită din Al Doilea Război Mondial, în care deși Franța și Regatul Unit declaraseră război Germaniei, nu s-au desfășurat lupte semnificative pe frontul vestic. Între 1939 și 1940, ambele părți s-au concentrat pe pregătiri, într-o stare de așteptare tensionată, până când ofensiva fulger a Germaniei a schimbat complet situația.
”Războiul Fantomă” este o perioadă fascinantă și destul de neobișnuită în istoria celui de-Al Doilea Război Mondial. După ce Germania nazistă a invadat Polonia pe 1 septembrie 1939, Franța și Regatul Unit au declarat război Germaniei, iar altele, precum Canada și Australia, au urmat în sprijinul lor. Cu toate acestea, deși războiul fusese declarat, nu s-a desfășurat nicio mare bătălie sau confruntare militară semnificativă pe fronturile vestice.
După invazia Poloniei, Germania s-a concentrat pe războiul pe frontul estic. În același timp, Franța și Regatul Unit au început să se pregătească pentru un atac în vest. Cu toate acestea, ambele părți erau extrem de conștiente de complexitatea și costurile unui conflict total și nu au dorit să înceapă o ofensivă majoră înainte de a fi complet pregătite. Astfel, în loc să aibă loc lupte în masă pe frontul vestic, s-au desfășurat doar câteva acțiuni militare limitate și schimburi de focuri.
Cele mai notabile evenimente de la începutul acestei perioade au fost legate de faptul că Franța a construit o serie de fortificații defensive masive de-a lungul graniței sale cu Germania, numite „Linia Maginot”, pentru a preveni o invazie germană. Totuși, germanii au evitat să atace direct aceste fortificații, preferând să avanseze prin Belgia, un teritoriu mai vulnerabil.
În loc de lupte majore, armatele aliate și germane s-au aflat într-o stare de „război rece” pe frontul vestic, fără mari confruntări, iar această perioadă a fost numită „războiul static”. Armatele celor două părți se priveau de la distanță și se pregăteau pentru o viitoare ofensivă.
Franța spera să respingă orice atac german printr-o apărare statică puternică, bazată pe fortificațiile Liniei Maginot și pe o apărare în adâncime. Hitler și comandanții săi planificau să-și concentreze forțele pe est, în Polonia, și nu aveau intenția să atace în vest până când nu obțineau o victorie decisivă împotriva Poloniei.
Aliații, în special Franța și Regatul Unit, nu erau complet pregătiți pentru un atac german major în vest și erau prudenți în a face orice mișcare militară mare. Războiul psihologic: Ambele părți erau conștiente de importanța unei „atmosfere de război”, dar fără acțiuni directe, pentru a menține moralul propriu și pentru a intimida adversarul.
Pentru aliați, a fost o perioadă în care nu s-au înregistrat victorii, ceea ce a dus la o stare de nesiguranță și frustrare. În contrast, Germania a continuat să fie încrezătoare în propriile sale strategii.
Aceasta a fost o pauză între pregătirile pentru marele conflict care avea să vină, dar și o ilustrare a diferențelor de strategie dintre forțele aliate și cele germane. Deși nu au avut loc bătălii mari, unele schimburi de focuri și micile conflicte de graniță au avut loc. De exemplu, în „Bătălia de pe Marea Nordului” din septembrie 1939, o flotă britanică a distrus câteva nave germane, dar nu a existat un conflict naval semnificativ.
Războiul Fantomă s-a încheiat în aprilie 1940, când Germania a lansat invazia Țărilor de Jos (Olanda și Belgia) și a Franței, în cadrul ofensivei fulger care a dus rapid la prăbușirea armatei franceze. Astfel, perioada de calm și așteptare a fost înlocuită de lupte intense și rapide, care au schimbat cursul războiului în Europa.
