Roșia, una dintre cele mai apreciate plante cultivate la nivel global, are o istorie fascinantă ce pornește din America precolumbiană și ajunge până în farfuriile noastre moderne.
Roșia (Solanum lycopersicum), o specie vegetală de o importanță agricolă și culinară majoră, face parte din familia Solanaceae, o familie botanică extinsă și diversă, care cuprinde atât plante cu valoare nutritivă și economică ridicată, precum cartoful, ardeiul sau vânăta, cât și specii cu potențial toxic sau medicinal, ceea ce evidențiază complexitatea și versatilitatea acestei categorii vegetale. Deși roșia, cunoscută astăzi ca unul dintre cele mai consumate ingrediente din întreaga lume, își are originile în America de Sud, mai exact în regiunile de coastă ale actualului Peru, Ecuador și nordul statului Chile, procesul de domesticire și de integrare a acestei plante în alimentația umană a început în Mexic, unde popoarele indigene, în special aztecii, au început să o cultive și să o folosească pe scară largă în preparatele lor tradiționale, iar denumirea sa originară, „tomatl”, din limba nahuatl, a fost preluată de spanioli și a devenit baza pentru formele moderne întâlnite astăzi în numeroase limbi europene, cum ar fi „tomato” în engleză sau „tomate” în franceză și spaniolă.
După descoperirea Americilor de către europeni, roșia a fost adusă în Europa de către conchistadorii spanioli, în cadrul procesului istoric cunoscut sub denumirea de schimbul columbian – un amplu transfer de plante, animale, culturi și idei între Lumea Nouă și Lumea Veche, care a influențat profund dezvoltarea civilizațiilor europene și modul în care acestea interacționau cu lumea naturală; în acest schimb, pe lângă roșie, au fost introduse și alte produse fundamentale pentru alimentația globală, cum ar fi cartoful, porumbul, cacao și tutunul. Totuși, la început, europenii priveau cu mare suspiciune roșia din cauza apartenenței acesteia la familia Solanaceae, o familie botanică care include și plante toxice, iar mulți credeau că roșia ar fi o plantă otrăvitoare; astfel, timp de aproape două secole, roșia a fost cultivată în Europa mai mult ca plantă decorativă, fiind considerată mai degrabă o curiozitate ornamentală decât un aliment comestibil.
Abia în secolele XVIII–XIX, roșia a început să fie folosită pe scară largă în bucătăriile europene, în special în cele italiene și spaniole, unde a devenit un ingredient esențial, fiind utilizată în preparate celebre precum sosurile pentru paste, pizza, salate, supe și ciorbe, devenind astfel un element de bază în numeroase rețete tradiționale.
Roșia este adesea considerată un „transgender” al legumelor și fructelor, dintr-un punct de vedere botanic și culinar. Botanic, roșia este un fruct, deoarece se dezvoltă din floare și conține semințe, dar din punct de vedere culinar, este tratată ca o legumă datorită gustului său sărat și utilizării în mâncăruri sărate (sosuri, salate etc.). De asemenea, poate fi confundată și datorită apartenenței sale la familia Solanaceae, care include atât plante comestibile (cartof, ardei) cât și unele toxice (mătrăguna, belladona). Așadar, deși este biologic un fruct, roșia este percepută și folosită ca legumă în gătit, ceea ce o face să joace un rol „hibrid” între cele două categorii, similar cu conceptul de „transgender” la oameni, care sfidează anumite granițe tradiționale. Totuși, acest termen poate fi mai mult o glumă creativă decât o denumire botanică sau științifică formală.
